A fost violat de patru ori, bătut şi prietenii lui nu mai erau prin preajma. Totuşi şi-a făcut curaj, a trecut peste ruşinea pe care o simţea şi a decis să meargă la medicul din localitatea în care locuia. I-a spus ce a păţit şi tot ce îi cerea era ceva pentru a-i ameliora durerea. Însă doctorul a decis că pentru bărbaţii violaţi tratamentul era simplu: un Panadol.
Această poveste a fost una dintre multele care l-au şocat pe jurnalistul Will Storr de la ziarul The Guardian care a mers în Uganda pentru vorbi cu bărbaţii care au trecut printr-o astfel de experienţă traumatizantă.
Violul este una dintre cele mai terifiante experienţe prin care poate trece o persoană . Atunci când auzim despre un viol presupunem imediat că victima este o femeie, însă există cazuri în care şi bărbaţii sunt atacaţi sexual. De multe ori, situaţile de acest gen nu sunt cunoscute de public pentru că ele sunt negate atât de agresor, cât şi de victimă. Violurile asupra bărbaţilor nu sunt recunoscute nici măcar de guverne, agenţii umanitare sau organizaţiile care lupta pentru apărarea drepturilor omului care doar confirmă posibilitatea lor.
Totuşi, din când în când unele victime îşi fac curaj şi vorbesc deschis despre ce li s-a întâmplat. Asta este ceea ce s-a întâmplat şi într-o după-amiază în biroul unui consilier din Kampala, Uganda.
Violat de trei ori pe zi , timp de trei ani
Eunice Owiny lucra de patru ani în cadrul Proiectului pentru refugiaţi ai Universităţii Makerere şi îi ajuta pe oameni să îşi depăşească traumele. Dintre miile de persoane care îi treceau pragul, un caz i-a rămas întipărit în minte. Într-o zi o femeie cu dificultăţi în casătorie a venit pentru a se plânge că nu mai face sex cu soţul ei.
Owiny l-a chemat pe soţul ei la consiliere şi a aflat secretul. şi anume faptul că bărbatul fusese violat în timp ce încerca să fugă din Congo unde se declanşase un război civil.
Atunci, bărbatul a fost răpit de rebeli care îl violau de trei ori pe zi. Acest coşmar a durat în fiecare zi, timp de trei ani. Din păcate, în tabăra unde era ţinut existau mii de bărbaţii ce se aflau în aceeaşi situaţie, iar mulţi dintre ei nu suportau durerea şi mureau la scurt timp.
„Cuvintele astea au fost foarte grele pentru mine. Sunt unele lucruri pe care nu îţi poţi imagina că o să le experimenteze un bărbat, mă înţelegi? Dar tocmai aflasem că violenţa sexuală împotriva bărbaţilor este o mare problemă. Toată lumea a auzit de poveştile femeilor, dar nimeni nu a auzit de cele ale bărbaţilor”, i-a povestit Owiny jurnalistului de la The Guardian.
Povestea bărbatului din Uganda nu este un caz izolat, ci astfel de victime tăcute se întâlnesc pe tot globul. Unul dintre cercetătorii care s-au arătat interesaţi de acest subiect a fost Lara Stemple de la Universitatea din California.
În lucrarea sa intitulată „Male Rape and Human Rights „, ea scrie despre violurile asupra bărbaţilor ce erau folosite ca arme de război sau agresiuni politice în ţări precum Chile, Grecia, Croaţia, Iran , Kuweit, fosta Uniune Sovietică sau Iugoslavia. De asemenea, 21% dintre bărbaţii din Sri-Lanka ce au mers la un centru de tratament al torturii din Londra au declarat că au fost victimele unui abuz sexual în timpul detenţiei.
În El Salvador, 76% dintre prizionerii politici de gen masculin au fost abuzaţi în închisoare, se arată într-o cercetare din anii ’80. Iar un studiu realizat pe 6000 de prizioneri din lagărul de la Sarajevo a arătat că peste 80% dintre bărbaţi au fost violaţi.
Violaţi şi etichetaţi ca homosexuali
În Uganda, bărbaţii care au fost violaţi riscă să fie arestaţi de poliţie sau etichetaţi ca fiind homosexuali. Homosexualitatea este o crimă în această ţară, dar şi în 38 din cele 53 de ţări africane.
De asemenea, ei vor izolaţi de societate, de prietenii şi de familie, dar şi ignoraţi de instituţiile care sunt pregătite să ajute doar femeile care se află în această situaţie.
Preşedintele centrului pentru refugiaţi din oraş, Chris Dolan spune că a aflat de această situaţie în anii ’90. Pentru a atrage un semnal de alarmă asupra acestor victime ignorate, el a postat anunţuri prin tot oraşul în care anunţa organizarea unei întâlniri pentru victime. În aceea zi peste 150 de bărbaţii au venit la eveniment şi de atunci tot mai multe victime apelează la serviciile centrului.
Una dintre victime este Jean Paul, un tânăr ce aveea o viaţă normală până când tatăl său, un om de afaceri important a fost acuzat de armată de trădare şi ucis. Atunci băiatul a fugit, însă a fost răpit de rebeli împreună cu alţi şase bărbaţi şi femei.
Ei au fost duşi în taberele construite într-o pădure din apropiere, iar femeile au fost puse să gătească. În acest timp, 12 rebeli înarmaţi i-au înconjurat pe bărbaţi.
„Sunteţi nişte spioni. O să vă arăt cum îi pedepsim noi pe spioni. Daţi-vă jos hainele şi luaţi o poziţie de musulman”, îşi aminteşte Jean Paul că le-a spus comandantul grupului, un bărbat de vreo 50 de ani, chel, gras şi cu o bandană roşie pe cap.
Apoi comandantul a chemat un băieţel care nu avea mai mult de 9 ani şi i-a spus să îl bată şi să îl dezbrace. Băieţelul a început să dea în Jean Paul cu o puşcă până când acesta îl implora să termine. Odată dezbrăcat, doi rebeli l-au îngenunchiat. Comandantul i-a pus mâna stângă pe cap, iar cu mâna dreaptă îl bătea ca pe un cal. A început să fredoneze o melodie cu un vraci şi în timp ce toată lumea se uita, coşmarul a început.
Întâi comandantul, apoi l-au violat fiecare dintre rebelii ce aşteptau în coloană să le vină rândul. Jean Paul povesteşte că în aceea noapte fiecare bărbat a fost violat de 11 ori, iar acest ritual s-a repetat în fiecare noaptea de-a lungul detenţiei sale.
În a noua zi, deţinuţii au fost trimişi să caute lemne pentru foc, iar Jean Paul a dat peste un copac uriaş care avea un fel de ascunzătoare sub rădăcinile lui. S-a ascuns acolo şi după cinci ore în care vedea cum gardienii îl căutau a auzit că plănuiau să îi spună comandantului că l-au omorât. Într-un final ei au plecat, iar băiatul s-a târât „încet, încet, ca un şarpe” înapoi în oraş.
Suferinţa pentru Jean Paul nu a încetat nici acum, la trei ani de la răpirea sa. Chiar şi în prezent băiatul încă mai sângerează atunci când merge. Ca şi celelalte victime rănile sunt atât de dificil de tratat, încât el trebuie să urmeze o dietă strictă: doar băuturi şi banane care sunt foarte scumpe.
Pentru că Jean Paul nu îşi permite să îşi cumpere asemenea delicatese, el se mulţumeşte cu o dietă bazată doar pe porumb şi mei.
Nu a avut curajul să povestească familiei sale prin ce a trecut, nici măcar fratelui său. „Nu vreau să îi spun, mă tem că o să îmi spună: acum, fratele meu nu mai este un bărbat„, îi mărturiseşte băiatul jurnalistului.
Acesta este motivul pentru care atât agresorul, cât şi victima intră într-o conspiraţie a tăcerii. În societăţile patriarhale precum cele regăsite în ţările aflate în curs de dezvoltare, rolurile femeilor şi a bărbaţilor sunt strict definite.
„În Africa, niciun bărbat nu trebuie să fie vulnerabil. Trebuie să fi puternic, nu trebuie niciodată să plângi. Un bărbat trebuie să fie un lider şi susţinător al familiei. Când nu îndeplineşte aceste standarde, societatea percepe că ceva este greşit”, spune Salome Atime de la centrul pentru refugiaţi.
