2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCorina Crețu: România nu are puse în practică instituțiile care să gestioneze...

Corina Crețu: România nu are puse în practică instituțiile care să gestioneze fondurile programelor operaționale pentru 2014-2020

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a declarat joi că România nu avea cum să absoarbă bani europeni din fondurile de dezvoltare regională și fondul de coeziune pentru că nu are puse în practică instituțiile care urmează să gestioneze fondurile programelor operaționale pentru perioada 2014-2020.

"Referindu-mă strict la fondurile pe care le gestionez, fondurile de dezvoltare regională și fondul de coeziune, pot să vă spun că atunci când am venit în funcție, în noiembrie 2014, rata de absorbție pentru programul 2007—2013 era undeva sub 60%. Am creat un grup pentru o mai bună și mai rapidă implementare, un grup care includea opt state membre, printre care și România, și sunt bucuroasă să vă anunț că la ora actuală rata de absorbție pentru perioada de programare 2007-2014 este de 88,7%, această sumă include și avansurile și plățile deja făcute de Comisia Europeană. În ce privește fondurile pe care eu le gestionez, rata de absorbție pentru perioada 2014-2020, la ora actuală, este zero pentru România. Nu ar putea fi altfel pentru că nu avem puse în practică instituțiile care urmează să gestioneze fondurile programelor operaționale pentru perioada 2014-2020. Procesul de desemnare a instituțiilor de management și control, Comisia nu a fost notificată că acestea sunt în practică, Comisia nu a primit nicio factură, deci nu putea plăti nicio factură", a afirmat Corina Crețu la Palatul Parlamentului, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că autoritățile române lucrează la accelerarea acestei proceduri, concentrându-se în primul rând asupra completării sistemului de IT, clarificarea rolului Agenției Naționale de Achiziții Publice și relația acesteia cu autoritățile de management și că, de asemenea, trebuie clarificate situațiile cu probleme, în special din programele de infrastructură mare și de competitivitate. "Speranța noastră este ca aceste instituții să fie desemnate până la finalul anului acesta", a menționat Crețu, adăugând că Politica regională este pentru cetățeni și nu este benefic pentru nimeni să fie politizată.

Corina Crețu a precizat că proiectele de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor sunt foarte populare în toată Europa, pentru că cetățeanul simte beneficiile imediat, dar proiectele depuse până acum în cadrul Programului Operațional Regional de către țara noastră reprezintă 20% din alocarea totală, iar rata de respingere a acestora este de 35% pentru că nu au reușit să îndeplinească condițiile necesare.

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a avut joi o întâlnire cu membrii Comisiilor pentru afaceri europene din Parlamentul României, în cadrul căreia a prezentat obiectivele și prioritățile Comisiei Europene pentru următoarele 12 luni.

Cele mai citite

Armata israeliană revendică peste 100 de lovituri asupra „țintelor teroriste” din Fâșia Gaza

Armata israeliană a anunțat duminică că a lansat atacuri asupra a peste 100 de „ținte teroriste” în Fâșia Gaza, în ultimele 48 de ore....

Sfaturi utile de la ANPC pentru cumpărăturile din perioada reducerilor de iarnă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul consumatorilor cu recomandări importante pentru cumpărăturile efectuate în perioada reducerilor de iarnă, mai ales în...

Armata israeliană revendică peste 100 de lovituri asupra „țintelor teroriste” din Fâșia Gaza

Armata israeliană a anunțat duminică că a lansat atacuri asupra a peste 100 de „ținte teroriste” în Fâșia Gaza, în ultimele 48 de ore....
Ultima oră
Pe aceeași temă