3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord poate pregăti un nou TEST NUCLEAR

Coreea de Nord poate pregăti un nou TEST NUCLEAR

Experţi americani au detectat noi activităţi la o instalaţie nucleară nord-coreeană.

Analişti americani citaţi de agenţia de presă germană DPA susţin că o nouă activitate a fost detectată în această lună la o instalaţie folosită de Coreea de Nord pentru teste nucleare anterioare, informează Mediafax.

Un număr mai mare de camioane şi activităţi de excavaţie au fost depistate la situl Punggye-ri, prin intermediul imaginilor din satelit.

"Ar putea avea legătură cu orice, de la lucrări de întreţinere, până la pregătiri pentru un alt test nuclear", transmite site-ul de analiză 38 North.

Au existat speculaţii privind un al patrulea test nuclear sau lansarea unui satelit de către Phenian, pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a Partidului Muncitorilor, condus de Kim Jong-Un.

Este însă "puţin probabil" ca statul nord-coreean să plănuiască o lansare de satelit la aniversarea din data de 10 octombrie sau înainte de această dată, consideră 38 North.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă