5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCopiii pentru care matematica este pasiune

Copiii pentru care matematica este pasiune

Cei mai buni 60 de elevi de gimnaziu la această materie au primit diplome de merit pentru rezultatele de la concursuri și olimpiade.

Sala Coriolan a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a găzduit ieri un eveniment deosebit. În prezenţa inspectorilor şcolari şi a unor profesori de la Facultatea de Matematică şi Informatică, 60 de elevi din clasele V-VII, de la Centrul Judeţean de Excelenţă în Matematică, au fost premiaţi pentru rezultatele lor. Cei mai buni dintre cei mai buni matematicieni au fost răsplătiţi de profesori cu diplome de merit şi aprecieri pe care le merită din plin.

La fiecare nivel de studiu s-a acordat câte un premiu I, II şi III, iar apoi au urmat menţiunile. Pentru toți aceşti copii matematica este o bună prietenă, pe care oricând le face plăcere să o revadă şi să stea în preajma ei cât mai mult timp.

Culegerea de probleme, o cunoscută pentru performeri

„Matematica este materia care mă face să mă simt special. Mi-a oferit lucruri frumoase de-a lungul acestor ani de studiu. M-am ataşat chiar şi emoţional de ea. În timpul liber îmi iau culegerea şi lucrez. Centrul de excelenţă ne oferă lucruri interesante, au venit profesori cu metode noi. Eu nu muncesc pentru un premiu, muncesc pentru mine. Aceste premii vin ca un rezultat al muncii mele. În afară de matematică îmi mai plac româna, chimia şi fizica”, ne-a spus Adelin Stanca, elev în clasa a VII-a la Şcoala „D. Cantemir”, ocupant al primului loc la această competiţie. Maria Teacă, de la Liceul „Ovidius”, deşi este doar în clasa a VI-a, este deja hotărâtă cu privire la facultatea pe care ar dori să o urmeze şi aceasta este, bineînţeles, Facultatea de Matematică.

 

Cercul de excelenţă,
mereu o provocare
în atingerea performanţei

Maria a obţinut la Cercul de excelenţă premiul al II-lea. Tot pe poziţia a doua a clasamentului s-a situat şi Radu Puşcaşu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” care a muncit mult pentru a ajunge sus şi pentru acest lucru şi-a făcut conştiincios toate temele şi a răspuns mereu la clasă. „Matematica mi se pare totuşi dificilă pentru că tot timpul există feluri diferite de probleme. Am început să o desluşesc în cei trei ani de gimnaziu. La Cercul de excelenţă am învăţat lucruri noi, care la clasă nu se predau, şi m-au ajutat destul de mult”, declară Radu. Pe mezinul din clasa a V-a, Dorian Balagiu, de la Colegiul Naţional Pedagogic, care a obţinut premiul I, matematica nu îl plictiseşte deloc. „Am luat locul I la Cercul de excelenţă. A fost dificil pentru că a trebuit să lucrez foarte mult acasă şi să răspund în clasă. Acord destul de mult timp pentru matematică, dar am timp şi de joacă. Exersez cât este nevoie în timpul liber. Matematica este foarte importantă dacă vrei să urmezi o facultate bună sau să ai o meserie bună”, a menţionat micul matematician.

Inspectorul de matematică, Daniela Bălănescu, a precizat că în 2018 la Alba Iulia va fi organizată olimpiada internaţională de matematică, încă un prilej pentru elevii constănţeni de a aduce oraşului premii. „Am vrut să selectăm cei mai buni copii. Judeţul Constanţa are o pepinieră foarte bună, are profesori care pot pregăti vârfurile astfel încât să obţinem premii bune. Şi din această idee a pornit voluntariatul. Greu, ca orice început. Am cooptat colegii cei mai buni, cu rezultate la casă”, a spus prof. Bălănescu.

Premianţii constănţeni sunt participanţi la diferite concursuri şi olimpiade.

„Matematica este materia care mă face să mă simt special. M-am ataşat chiar şi emoţional de ea. În timpul liber îmi iau culegerea şi lucrez. Eu nu muncesc pentru un premiu, muncesc pentru mine”. Adelin Stanca, elev în clasa a VII-a la Şcoala „D. Cantemir”.

Cele mai citite
00:02:14

VIDEO. Avocatul lui Gisele Pelicot declară că aceasta este pregătită să facă față oricărui apel în procesul de viol

Gisele Pelicot „nu se teme” de un nou proces în cazul unui apel formulat de unul sau mai mulți condamnați din procesul violurilor de...

Dan Șucu a oferit răspunsul pe care toată lumea îl aștepta: „Am studiat acest fenomen”

Dan Șucu, în vârstă de 61 de ani, este noul patron al clubului italian Genoa, după ce a plătit 40 de milioane de euro...

Viktor Orban a afirmat că maghiarii au avut de mult timp interesul ca România să adere la Schengen – VIDEO

Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat vineri că țara sa a susținut întotdeauna integrarea României în Spațiul Schengen. https://www.youtube.com/watch?v=My1d1PIPGiI Viktor Orban a sosit în România Poziția...
Ultima oră
Pe aceeași temă