Copiii pe primul loc?

Teoretic, suntem intr-un soi de „luna copiilor”: mosii – Nicolae si Craciun – pentru copii ar trebui sa vina. Comerciantii stiu asta si exploateaza din plin tot ce se poate sa-i tenteze pe copiii mai mari sau mai mici si pe parintii lor sa gaseasca cele mai potrivite cadouri. Numai ca pentru copiii nostri sarbatorile vin tot pe fondul indiferentei fata de problemele lor de zi cu zi.
Nu doar cadourile de sarbatori dau masura grijii fata de tanara generatie. Parcul Copiilor din centrul Timisoarei, de ani buni, sta parasit. Un spatiu generos, cu potential fantastic, nu gaseste un investitor capabil sa gandeasca altceva decat hoteluri sau supermarket-uri pe rezerva de parc a Capitalei Banatului.
Teatrul de vara e de multa vreme deteriorat. Ma rog, nici n-ar fi sezonul pentru asa ceva, desi cu minime eforturi chiar si locul cu pricina si-ar fi gasit utilizare in iarna aceasta blanda, cu temperaturi de toamna. Jocurile stau in paragina, cu avertismentul ca sunt periculoase pentru cei mici.
In zona Spitalului Judetean, pentru adultii cu apetit pentru sport s-a gasit varianta cortului gonflabil, incalzit, in care sa poata sa-si poata antrena muschii. Dar acolo este investitie privata, profit si reactie la nevoile pietei. Pentru copii, in parcul mentionat ar fi putut functiona un cort de iarna, in care sa-si descarce energia si sa se amuze de sarbatori, dar… n-a fost acelasi interes si nici aceeasi finantare.
Alaturi, Palatul Copiilor, inghesuit de interese private, mai face fata foarte putin nevoilor copiilor de activitati extrascolare. Unde s-ar duce copiii de sarbatori, daca nu stau tintuiti langa televizor? La cate un spectacol, la un Internet-cafe sau la vreun magazin care a inteles sa faca spatii de amuzament pentru cei mici. Slaba oferta.
Si nu e primul an cand e asa, chiar daca peste tot auzim despre grija pentru viitor, despre interesul pentru copii si tineret, despre extraordinarele perspective pe care le oferim acestei generatii. De parca anii pe care copiii de acum nu i-au trait din plin s-ar mai intoarce.
Sigur ca Timisoara are nevoie de strazi renovate, de parcari, de sosea de centura, de infrastructura urbana moderna. Dar parca ar avea nevoie si de altceva: de imaginatie, de tinerete, de bucurie. Altminteri vom fi o zona bogata si prospera, dar trista si lipsita de deprinderea de a zambi cand vin sarbatorile. Si nu numai atunci.