18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialCopii abuzaţi sexual de un copil

Copii abuzaţi sexual de un copil

Patru copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani au fost violaţi de un băiat de 14 ani.  Adolescentul şi-a recunoscut fapta, dar nu a ajuns într-un centru de reeducare. Patru copii din Lupeni, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, trăiesc zi de zi sub teroare, după ce au fost agresaţi sexual şi violaţi de un vecin, acum în vârstă de 14 ani. El ar fi trebuit să ajungă într-un centru de reeducare, dar este încă acasă, la mama lui, care s-a declarat „depăşită de situaţie”. Minorul Alexandru Ionuţ N., de 14 ani, i-a violat pe cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, pe marginea unui pârâu din cartierul Ştefan, după ce-i lega de mâini cu ajutorul unei frânghii. Uneori chiar i-a abandonat acolo, legaţi. „Anul trecut, în vară, copilul meu a fost violat. A fost bătut, l-a legat cu o funie de mâini şi l-a violat. Îi era atât de frică de cel care l-a violat, că a mai mers singur, de câteva ori. Îl ameninţa, iar copilul, de frică, s-a dus. Noi am aflat despre asta dintr-o ceartă cu copiii şi am mers la poliţie”, a declarat Iuliana C., mama unuia dintre minorii abuzaţi sexual. Părinţii sunt nemulţumiţi de ancheta efectuată de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială, care nu i-au căutat şi au fost numai acasă doar la minorul agresor, chiar dacă şi copiii lor au nevoie de consiliere, în urma traumelor suferite. „De ce nu s-a implicat şi Protecţia Copilului? Nu a fost nimeni de acolo să se intereseze, să ne întrebe cum este situaţia copilului”, a spus Ramona V., mama altui copil abuzat. Paradoxal, agresorul este încă liber, deşi şi-a recunoscut faptele chiar şi în faţa procurorilor, iar medicii legişti au confirmat relaţiile sexuale anale.  

 

Patru copii din Lupeni, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, trăiesc zi de zi sub teroare, după ce au fost agresaţi sexual şi violaţi de un vecin, acum în vârstă de 14 ani, Băiatul şi-a recunoscut fapta în faţa organelor de cercetare şi ar fi trebuit să ajungă într-un centru de reeducare, dar este încă acasă, la mama lui, care s-a declarat „depăşită de situaţie”.

Faptele s-au petrecut în vara anului trecut, însă copii au povestit doar între ei coşmarul prin care au trecut. Doar de câteva luni nu au mai putut păstra tăcerea şi le-au spus părinţilor ce li s-a întâmplat. Minorul Alexandru Ionuţ N., de 14 ani, i-a violat pe cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, pe marginea unui pârâu din cartierul Ştefan, după ce-i lega de mâini cu ajutorul unei frânghii. Uneori chiar i-a abandonat acolo, legaţi.

„Anul trecut, în vară, copilul meu a fost violat. A fost bătut, l-a legat cu o funie de mâini şi l-a violat. Îi era atât de frică de cel care l-a violat, că a mai mers singur, de câteva ori.

Îl ameninţa şi copilul de frică s-a dus. Noi am aflat despre asta dintr-o ceartă cu copiii şi am mers la poliţie”, a declarat Iuliana C., mama unuia dintre minorii abuzaţi sexual. Părinţii sunt nemulţumiţi de ancheta efectuată de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Lupeni, care nu i-au căutat şi au fost numai acasă doar la minorul agresor, chiar dacă şi copiii lor au nevoie de consiliere, în urma traumelor suferite. „De ce nu s-a implicat şi Protecţia Copilului? Nu a fost nimeni de acolo să se intereseze, să ne întrebe cum este situaţia copilului”, a spus Ramona V., mama altui copil abuzat. 

 

Victimele se tem de agresor

Părinţii copiilor abuzaţi spun că aceştia şi-au schimbat comportamentul şi se tem în continuare de vecinul lor mai mare. Reprezentanţii DGASPC Hunedoara spun că nu au fost înştiinţaţi despre acest caz de cei din Primăria Lupeni. „Dacă cei din Primăria Lupeni au lucrat pe cazul respectiv, ei aveau datoria să ne sesizeze. Din păcate, nu pot fi traşi la răspundere de noi”, a precizat Svetlana Mihuleţ, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara. Paradoxal, agresorul este încă liber, deşi şi-a recunoscut faptele chiar şi în faţa procurorilor, iar medicii legişti au confirmat relaţiile sexuale anale.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă