Desi Curtea Constitutionala a decis, la jumatatea lunii martie, ca procentul de 5,5% reprezentand contributia de asigurari de sanatate se va aplica numai asupra veniturilor din pensii care depasesc 740 de lei, pensionarii sunt taxati in continuare la valoare intreaga a pensiei, dat fiind ca decizia CCR nu s-a publicat inca in Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.
Prin Deciziile nr.223 si 224 pronuntate in data de 13 martie 2012, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiilor de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Potrivit legii sanatatii, incepand cu 1 ianuarie 2011, „contributia datorata de pensionarii ale caror venituri din pensii depasesc 740 de lei este de 5,5% aplicata asupra acestor venituri si se vireaza odata cu plata drepturilor banesti asupra carora se calculeaza de catre cei care efectueaza plata acestor drepturi”. Prin aplicarea acestei cote nu putea rezulta o pensie neta mai mica de 740 de lei.”
Insa, prin decizia din 13 martie, Curtea a constatat ca dispozitiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depasesc 740 de lei.
Astfel, autorităţile vor fi nevoite să schimbe modul de calcul al pensiilor. De acum înainte, impozitul de 5,5% se va aplica doar la diferenţa de peste 740 de lei din pensie.
Pe de alta parte, pensionarii au inceput deja sa depuna cereri la casele de pensii pentru restituirea contributiei la sanatate calculate eronat, insa dat fiind faptul ca deciziile CCR nu s-au publicat inca in Monitorul Oficial, nu exista o baza legala pentru restituirea acestor sume.