Casieria Directiei de Venituri a Primariei Mangalia a fost luata cu asalt de contribuabilii ce doresc sa beneficieze de reducere la plata impozitelor. Inca de la primele ore ale diminetii zeci de localnici, marea majoritate pensionari, se instaleaza in fata usii pentru a-si achita impozitele pe cladiri, terenuri si autoturisme. Directorul Directiei, Aida Gomeaja, ne-a declarat ca persoanele care achita integral impozitele respective pana la data de 15 martie se bucura de o reducere de 10%. „Din experienta anilor trecuti, pana la aceasta data se prezinta in general peste 5.000 de contribuabili dintr-un total de 19.000. De fiecare data cei mai multi sunt pensionarii care pe de o parte vor sa scape de datorii, iar pe de alta parte doresc sa economiseasca bani”, a declarat reprezentantul Primariei Mangalia. Comparativ cu anul trecut, valoarea impozitelor este mai mare cu 6%. In privinta impozitelor pe cladiri, sumele platite de cetateni difera in functie de zona unde sunt situate acestea. Astfel, cei care locuiesc intr-o garsoniera, aflata intr-un cartier bun, vor plati 640.000 lei. Proprietarul unui apartament cu doua camere va scoate din buzunar 990.000 lei, iar detinatorul unui apartament cu trei camere, 1.310.000 lei. Cum este si firesc, sumele cele mai mari sunt calculate in cazul apartamentelor cu patru camere. Astfel, impozitul are o valoare cuprinsa intre 1.310.000 si 1.600.000 lei.