Agentia pentru Strategii Guvernamentale a dat publicitatii o cercetare sociologica asupra comunitatii de romani din Italia, realizata la sfarsitul anului trecut de catre Metro Media Transilvania. In afara de interesul metodologic deosebit (este prima cercetare romaneasca de acest gen care are drept obiect o comunitate din afara tarii), intreprinderea este de salutat pentru ca denota interesul Guvernului pentru o problema majora, care nu afecteaza doar emigratia romana din Italia, ci si pe toti romanii, in contextul in care viata fiecaruia dintre noi este influentata de statutul pe care ni-l acorda ceilalti membri ai Uniunii Europene. Pentru prima data, avem ocazia sa aflam – altfel decat prin intermediul anecdoticului – cine si cum sunt compatriotii nostri aflati in strainatate.
Unul din cele mai interesante capitole ale studiului mi s-a parut a fi cel referitor la identitatea etnica a romanilor care traiesc si muncesc in Italia. La nivel declarativ, cei mai multi (76%) se declara a fi mandri de cetatenia romana. Atunci cand se raporteaza la populatia autohtona, constatam insa ca, prin majoritatea covarsitoare a atributelor, romanii se autodefinesc ca fiind inferiori italienilor: acestia ar fi mai prietenosi, mai uniti, mai toleranti, mai pasnici, mai indrazneti, mai cinstiti, mai increzatori in sine etc. Aceasta perceptie unilaterala nu poate sa nu creeze un sentiment de inferioritate in relatia imigrant-autohton. Exista un singur atribut prin care romanii se valorizeaza pozitiv: sunt mai harnici, iar italienii, mai lenesi. Este rezultatul unui mecanism de autoaparare, la urma urmelor ei sunt acolo tocmai pentru asta, ca sunt muncitori.
Mai complicate sunt lucrurile o data ce examinam relatiile cu minoritatile. Constatam ca romanii aflati in Italia sunt in general mai toleranti decat cei din tara fata de minoritatile sexuale si religioase (fapt datorat experientei directe a conditiei minoritare, dar si contactului cu o civilizatie in general mai deschisa) – si chiar fata de evrei. In acelasi timp, ei manifesta un mai pronuntat grad de respingere fata de minoritatea tiganilor: daca in Romania 35% dintr-un esantion national ar fi deranjati sa aiba ca vecini membri ai acestei etnii (conform unui studiu realizat in 2007 tot de MMT pentru ASG), la emigrantii din Italia proportia este de 48%. Fenomenul isi poate gasi explicatia tocmai in complexul de inferioritate mentionat mai sus.
Romanii se considera nedreptatiti de catre autoritatile si presa italiene: considera ca in "cazul Mailat" atat mass-media (63%), cat si politicienii (62%) din Italia au prezentat lucrurile in mod tendentios (spre deosebire de omologii din Romania). Confruntati cu un curent de opinie defavorabil ce ameninta sa devina stereotip, generat de fapte care au oripilat italianul de rand (episodul Mailat fiind doar unul dintr-o lunga serie), membrii comunitatii romanesti se afla in defensiva si, reactie tipica, incearca sa caute tapi ispasitori. Acestia sunt, conform unor alte stereotipuri, cu radacini vechi si alimentate de argumente recente, tiganii. Romanii se simt frustrati; daca asasinul se apara cu "e drept ca am omorat-o, dar n-am violat-o", ei cauta sa se delimiteze, ca grup, de obiectul oprobriului public. Din pacate, in loc sa se delimiteze pur si simplu de individul criminal, sentimentul de inferioritate ii face sa caute delimitarea fata de grupul etnic: "aceia nu-s romani, ci tigani".
Asta insa pune in discutie sinceritatea si consistenta mandriei de a fi cetatean roman, deja mentionata, pentru ca tiganii, cu bune si cu rele, sunt in egala masura cetateni romani. Sunt si alte parti ale sondajului care constata un civism atenuat al emigrantilor, comparativ cu cel al romanilor "sedentari": mai putine contacte cu autoritatile, participare mai redusa in organizatii si manifestari publice etc. Poate ca in acest tip de inconsistente trebuie cautata lipsa de coeziune a diasporei romane – deja notorie prin contrast cu cele poloneze, ungare, rusesti etc.
Acesta este doar unul din aspectele importante ale studiului – informatiile despre conditiile de trai si de munca, motivatiile migrarii, relatia cu familia ramasa acasa, proiectiile asupra viitorului ar merita o discutie mai ampla. In ansamblu, rezultatele cercetarii constituie o excelenta premisa pentru o strategie coerenta in delicata problema a emigratiei romanesti. Asteptam sa o vedem articulata si – mai important – pusa in practica.
Mircea Kivu este sociolog
