Agresiunile sexuale de la Köln din noaptea de Anul Nou nu sunt un fenomen nou în Europa, după cum nu este nouă nici reacția inițială a autorităților de a ascunde infracțiunile din cauza a ceea ce secretarul Afacerilor Interne al Marii Britanii a numit „corectitudinea politică instituționalizată”.
Ceea ce este nou este faptul că aceste infracțiuni comise pe scară largă au loc în plină criză europeană a refugiaților și în contextul ascensiunii populismului naționalist. Cu cât „linia oficială” multiculturală politic corectă a guvernelor europene și a Bruxelles-ului va fi menținută mai mult, cu atât pericolul populismului va crește, cu riscul de a distruge Europa din interior.
Poți fi eurosceptic în două feluri. Primul, să-l numim calea liberalismului clasic, se întemeiază pe îngrijorarea că prin adoptarea regulilor europene drepturile și libertățile individuale ale cetățenilor unei țări sunt diminuate în favoarea unor așa-zise „drepturi colective” incluse în formula generoasă, dar purtătoare de pericole a „Europei sociale”. Este cazul majorității euroscepticilor britanici, dar și a unora dintre cei olandezi, nordici și germani. Euroscepticul liberal se declară împotriva integrării politice tot mai aprofundate la nesfârșit pentru că este un model nefezabil care trece prea ușor peste diferențele economice, sociale și culturale dintre națiunile care compun Uniunea Europeană, este adversar al monedei unice și eurozonei, care până acum au creat mai multe probleme și disensiuni în sânul Europei decât unitate, privește cu neîncredere unificarea jurisprudenței, este atent la deficitul democratic și de legitimitate al instituțiilor europene și este precaut în privința imigrației nestăvilite pe temeiul că societatea nu poate integra decât un număr limitat de imigranți și nu poate „trage” la nesfârșit de plasa de siguranță a beneficiilor sociale fără ca aceasta să se rupă. Euroscepticul liberal nu respinge în mod sumar Uniunea Europeană și instituțiile ei, dar pledează pentru menținerea acestora sub supraveghere și control astfel încât normele europene să calce peste cea mai mare libertate posibilă pentru cetățeanul european.
Criteriul fundamental în funcție de care judecă oportunitatea politicilor și reglementărilor europene este, așadar, libertatea individuală, care trebuie să „bată” oricând „interesul” național sau supranațional. Trebuie să „bată” inclusiv ideea de „diversitate culturală” impusă de doctrina multiculturală.
Celălalt mod este calea populismul naționalist. Populistul naționalist respinge Europa scurt și în ansamblu pe motiv că încalcă identitatea și „drepturile” popoarelor împotriva „globalizării”, un alt nume de cod pentru capitalism. În politicile economice, populistul naționalist este socialist. Vrea să taxeze băncile și corporațiile pentru a crea sisteme sociale cât mai generoase, este un adept al reglementării pieței și al creșterii rolului statului în economie pentru a servi „interesului național”. Populistul naționalist urăște sistemele constituționale de checks an balances și de aceea, precum Viktor Orban, respinge ideea de stat de drept și separația puterilor în stat dar iubește democrația pentru că asigură legătura directă între lideri și popor și permite limitarea drepturilor și libertăților individuale în numele voinței „maselor populare” și al intereselor colective ale Națiunii. Pentru că în centrul preocupărilor sale este „poporul”, este un apărător îndârjit al „identității culturale” și, prin urmare, xenofob din principiu.
Din diverse motive – dintre care unul foarte important este că marea majoritate a mass-media și mediilor academice occidentale sunt dominate de reprezentanți ai stângii colectiviste „progresiste” care și-au impus ideile drept „mainstream” – cele două curente de gândire prezentate sumar mai sus au fost plasate ambele „la dreapta”, deși populismul este mai curând un „socialism național” și asimilate în mod ilicit. Ca urmare, conform corectitudinii politice mainstream, orice manifestare clasic liberală este „etichetată” imediat drept populism naționalist xenofob și rasist. A devenit astfel foarte greu astăzi să aperi public idei precum Libertatea, piața liberă și chiar statul de drept fără a te trezi că eșt acuzat de intoleranță, populism și xenofobie. Cazul recent al partidului Alternativa pentru Germania este relevant. Un grup de economiști redutabili, profesori și jurnaliști de centru-dreapta au dedus din criza greacă că moneda comună nu funcționează și au decis să se desprindă din Uniunea Creștin Democrată și să pledeze deschis pentru desființarea zonei euro și oprirea politicilor de bailout. Aproape instantaneu, acești liberali, care, cu nu cu mult timp în urmă, erau perfect respectabili, au primit eticheta de „eurosceptici populiști” și excluși moral din „centrul” frecventabil al politicii germane. Una dintre consecințele cele mai insidioase ale acestei contaminări ilicite este că o parte din ce în ce mai mare a populației, în special a celor cu educație redusă, au ajuns ei să creadă ei înșiși că între liberali și populiști nu există nici o diferență și, pentru că cei din urmă sunt mult mai vocali, votează din ce în ce mai masiv cu cei din urmă. Pentru că stânga politic-corectă a dorit să delegitimeze liberalismul clasic, s-a ajuns în situația în care tot mai mulți alegători să creadă sincer că populiștii naționaliști reprezintă vocea Libertății și votează cu Marine Le Pen, Viktor Orban sau Donald Trump. Cealaltă consecință, cu mult mai gravă, a acestei situații este că în numele ideologiei corectitudinii politice și imperativului diversității multiculturale, au fost diminuate, dacă nu chiar încălcate principii liberale fundamentale precum supremația legii. Afirmația ministrului britanic de Interne citată în debutul acestui articol a fost făcută în contextul scandalului de exploatare sexuală a minorilor din regiunea Rotherham-Sheffield. Pe scurt, vreme de 15 ani, între 1997 și 2013 bande de pakistanezi au răpit, violat, torturat și exploatat sexual cel puțin 1400 de minori, majoritatea fete (dar și băieți), majoritatea albe. În tot acest timp, autoritățile locale, dominate de laburiști, inclusiv poliția locală, inclusiv autoritățile de protecție a copilului, au descurajat în mod agresiv toate anchetele care urmăreau să scoată la lumină amploarea și gravitatea crimelor comise. Cei care nu se supuneau erau demiși iar unui oficial i s-au furat chiar documentele incriminatoare. De ce această mușamalizare pe scară largă comisă pe parcursul unui deceniu și jumătate? Potrivit unui document al Comitetului pentru Protecția Copiilor din Rotherham citat de cotidianul Times, pentru că aceste „crime au avut ”caracteristici culturale…care sunt sensibile local din punctul de vedere al diversității”. Dacă, așa cum transpare acum din declarațiile polițiștilor, aceștia au legitimat și reținut în noaptea de anul nou 100 de persoane, „majoritatea sirieni”, „majoritatea solicitanți de azil”, dar șefii poliției și autoritățile locale au ales să mușamalizeze în mod deliberat sutele de agresiuni sexuale comise de bande de refugiați și imigranți musulmani, atunci acesta este un nou caz în care autoritățile aleg să refuze să aplice legea în numele viziunii oficiale politic corecte despre toleranță și diversitate. Or, dacă însăși siguranța personală este refuzată cetățeanului în numele corectitudinii politice, atunci nu mai vorbim de o politică sau alta ci de tiranie. Împotriva acestei tiranii a corectitudii politice trebuie să se ridice orice cetățean rațional, care vrea să salvgardeze valorile liberale și să prevină ca întreaga Europă să devină din nou victima populismului naționalist și xenofob.
