5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecial"Continental" se extinde cu scandal

„Continental” se extinde cu scandal

Consiliul Local Timişoara a dat undă verde extinderii concernului german „Continental” în capitala Banatului cu încă o unitate de producţie, în ciuda protestelor cetăţenilor din zona cartierului Calea Buziaşului, alarmaţi de perspectiva poluării zonei de sud-est a oraşului cu noxe provenind de la prelucrarea cauciucului. După o dezbatere publică sumară, în care s-a pus problema unei posibile incompatibilităţi a primarului Gheorghe Ciuhandu cu avizarea acestei investiţii, în condiţiile în care fiul său, arhitectul George Ciuhandu, a întocmit şi semnat toate schiţele noii fabrici, proiectul a fost pus pe ordinea de zi şi votat în unanimitate. Asta, în ciuda faptului că, înaintea şedinţei de plen, liderul grupului de consilieri PDL, Ovidiu Ciuhandu, a dat asigurări ferme cetăţenilor aflaţi în sală că democrat-liberalii nu vor vota extinderea „Continental”.

Proiect apărat de primarul Ciuhandu

Momentul votului a fost precedat de un scurt discurs al primarului Ciuhandu, care a avertizat că scandalul declanşat în jurul acestui proiect este un veritabil atac împotriva sa şi a familiei sale. „Ştiu întreg dedesubtul. Este atac împotriva mea sub formă de societate civilă, de alte vorbe mari. S-a făcut o confuzie voită cu fabrica de cauciucuri şi poluarea. Nu am nevoie să mă apere nimeni! Este o făţărnicie şi o ipocrizie să ceri amânarea dezbaterea publică pe acest motiv. Toată această mârşăvie este în scop politic. Sunt supus unei campanii mediatice şi se fac presiuni şi pe alte căi. Fiul meu n-a făcut nici o mizerie, nici o potlogărie, nu are nici un contract cu primăria. Are contract cu o firmă privată, care l-a angajat. Poate să-şi desfăşoare activitatea oriunde, mai puţin în Timişoara, că eu sunt primar. Pentru că există această prejudecată, această ură personală. Eu aşa o percep şi aşa este. Nu o să spun mai multe acum”, a spus misterios edilul timişorean. Investiţia germană de peste 10 milioane de euro, care va crea 500 de noi locuri de muncă, a primit unda verde, deşi preşedintele consiliului de cartier Calea Buziaşului, Ovidiu Tănase, a cerut să nu se aprobe documentaţia până când reprezentanţii „Continental” nu vor prezenta un memoriu în care să detalieze activitatea de producţie care se va derula în noua fabrică. „În documentaţie s-a strecurat o eroare. Nu e vorba despre producţie, ci de o clădire în care vor fi testate prototipurile de echipamente electronice marca Siemens pentru orice maşină pe care o vedeţi pe stradă”, a explicat Alina Bratu, purtătorul de cuvânt al Continental Automotive Romania SRL.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă