Cazul Şcolii „I.L. Caragiale“ din Piteşti, unde toţi elevii unei clase au intrat în grevă, cerând mutarea din şcoală a unui coleg cu probleme psihice (se pare, ADHD), este deja binecunoscut. Evident, lucrurile sunt mai complicate atunci când într-o colectivitate apare o persoană cu probleme de relaţionare, atât pentru copii, cât şi pentru profesori şi părinţi. De aceea, soluţia cea mai simplă este eliminarea celui în cauză, trimiterea, împreună cu problemele aferente, într-o altă clasă sau şcoală (deja copilul trecuse prin mai multe unităţi de învăţământ). Tot comod este să-l trimiţi într-o unitate de învăţământ special sau să recomanzi şcolarizarea la domiciliu.
Numai că, din perspectiva respectivului copil, toate aceste soluţii înseamnă acelaşi lucru: anularea oricărei şanse de includere în societate, ostracizarea pe viaţă.
Din păcate, nu e singurul caz. Ştiu bine că situaţii similare fac parte din cotidian, chiar dacă cele mai multe nu ajung în atenţia publicului – tocmai pentru că sunt banale. Cu cât şcoala e mai „selectă“, cu atât mai pregnant există o complicitate între profesori şi părinţi întru a elimina factorii perturbatori, reprezentaţi fie de copii cu diverse afecţiuni, fie ţigani, fie pur şi simplu prove-nind din familii marginale. Cum spuneam, viaţa colectivităţii e mult mai simplă fără ei decât cu ei. Doar că, pe termen lung, copiii care au fost feriţi de contactele indezirabile vor fi lipsiţi de capacitatea de a înţelege alteritatea, lucru ce poate fi considerat o infirmitate socială.
Revenind la şcoala din Piteşti, am remarcat, în spatele unui părinte care justifica protestul elevilor (organizat de către părinţi şi încurajat tacit de conducerea şcolii), un panou cu multe poze, pe care scria: „Diversity for special needs education“ – „Diversitate pentru educaţia cu nevoi speciale“, adică exact ce nu se întâmpla în şcoala respectivă.
Mulţumită activistei Irina Zamfirescu, de la Active Watch, am aflat că este vorba despre un proiect coordonat de Consiliul Judeţean Argeş şi finanţat cu un buget de 42.700 euro de către Uniunea Europeană prin programul Comenius Regio. Pro-iectul, încheiat în 2015, ar fi avut drept obiective „oferirea unor oportunități educaționale mai diversificate pentru copiii cu nevoi speciale; creșterea gradului de conștientizare a comunității privind importanţa oportunităţilor educaţionale pentru copiii cu nevoi speciale; consolidarea sistemului educaţional printr-o coordonare şi un management mai eficient al şcolilor speciale“. Rezultatele sale s-ar fi concretizat prin „realizarea schimburilor de experienţă între partenerii din Argeş şi regiunea Burdur din Turcia, conferinţe, minipro-iecte locale iniţiate de parteneri, activităţi artistice realizate de copiii cu dizabilităţi, ateliere de lucru în care elevii îşi pun în va-loare abilităţile practice, dar şi prin intermediul unei platforme online care facilitează comunicarea între parteneri şi diseminarea activităţilor“.
Sunt sigur că proiectul s-a desfăşurat în conformitate cu rigorile cerute de birocraţia europeană: copiii, însoţiţi de cadrele didactice şi funcţionarii Consiliului Judeţean, s-au deplasat în Turcia justificând până la ultimul cent biletele de avion, cazarea şi masa; mesele rotunde şi conferinţele s-au desfăşurat în localuri închiriate în urma unor licitaţii deschise, numărul participanţilor a fost chiar mai mare decât cel asumat prin pro-iect, platforma online există, chiar dacă nu am găsit-o şi probabil că după încheierea proiectului nu o mai utilizează nimeni. Pe scurt, toate documentele justificative sunt în regulă, doar că în comunitatea reprezentată de Şcoala „I.L. Caragiale“ conştiinţa importanţei „oportunităţilor educaţionale pentru copiii cu nevoi speciale“ lipseşte cu desăvârşire.
Mă întreb câte dintre proiectele educaţionale desfăşurate cu mulţi bani europeni îşi îndeplinesc cu succes obiectivele cuantificate în workshopuri cu titluri spectaculoase, schimburi de experienţă, broşuri şi tricouri in-scripţionate distribuite etc., în timp ce studiile sociologice şi manifestările vizibile cu ochiul liber ne arată că trăim într-o societate tot mai intolerantă, autoritaristă, neincluzivă. Poate că ar fi momentul să redefinim criteriile de decontare.
P.S.: Aflu că, de luni, elevul a fost reprimit în clasă. Ar trebui să fie o ştire bună. Dacă nu cumva, în absenţa unei schimbări de abordare şi mentalitate, el va rămâne şi mai izolat, în mijlocul clasei.
