Consumatorii din intreaga lume se orienteaza spre branduri si produse mai ieftine, potrivit unui studiul al firmei de cercetare Nielsen, efectuat in primele 11 tari, din punct de vedere al economiei, informeaza ziare.com.
"Consumatorii isi schimba obiceiurile in mod gradual, in general. Insa, in timpul acestei recesiuni, observam ca aceste obiceiuri s-au schimbat foarte rapid", a spus James Russo, vice presedintele diviziei de marketing a Nielsen, citat de The Wall Street Journal.
Potrivit studiului, consumatorii din Statele Unite, Germania si Spania au fost cei mai afectati. In special in Spania, lovita puternic de criza imobiliara, s-a inregistrat o scadere masiva a consumului in perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009.
La nivel global, consumatorii au redus cheltuielile si s-au indreptat spre magazine multi-brand. De asemenea, au redus frecventa iesirilor la cumparaturi, indicand faptul ca stocheaza produsele de care au nevoie.
"Este foarte interesanta uniformitatea comportamentului de consum in toate aceste tari. Acest lucru demonstreaza stranse legaturi intre economiile lor", a spus Russo.
Exista si tari in care oamenii nu au renuntat la brandurile cunoscute. In Japonia, tara axata pe o "cultura de brand", consumatorii si-au mentinut, in mare masura, obiceiurile legate de cumparaturi, potrivit lui Frank Badillo, de la firma de consultanta Retail Forward.
De asemenea, chinezii prefera produsele cu branduri cunoscute, mai ales din cauza problemelor de calitate a produselor atat de prezente in aceasta tara.
In luna ianuarie au inceput sa apara si semne pozitive. In Statele Unite, numarul de iesiri la cumparaturi a crescut cu 1,5 procente, inversand o tendinta a ultimelor sase luni de reducere a acestora.
La studiu au luat parte 11 din cele 12 cele mai importante economii din lume: Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, India, Italia, Rusia, Spania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro