13.4 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialConstructiile devin motorul economiei

Constructiile devin motorul economiei

» Piata constructiilor va ajunge la 10 miliarde euro in 2010, ca urmare a investitiilor.

» Criza fortei de munca specializate, tot mai ingrijoratoare pentru antreprenori.

» Salarii intre 500 si 1.000 de euro pentru muncitorii adusi din tarile foste comuniste.

Chiar daca piata constructiilor va fi unul dintre principalele motoare ale cresterii economice in urmatorii ani, alaturi de cea a serviciilor, volumul ei va ramane cu mult mai mic decat cel al pietelor similare din vestul Europei. O frana in dezvoltarea pietei va fi criza muncitorilor.

Prognoza
Piata constructiilor va creste, pana in 2010, la 10 mld. euro (fata de 7,31 mld. euro in 2005), iar numarul de muncitori va ajunge la 450.000-500.000, estimeaza compania Deloitte intr-un raport privind dinamica sectorului constructiilor in tarile europene. In aceasta perioada se vor realiza cel putin 1.000 de kilometri de autostrada si 500.000 de metri patrati de spatii comerciale. Deloitte apreciaza ca investitiile guvernamentale pentru infrastructura si facilitati turistice s-ar putea cifra la 3 miliarde euro anual in urmatorii 10 ani.
Cu un volum de 10 mld. euro atins in 2010, piata romaneasca se va plasa tot pe unul din ultimele locuri in Europa, alaturi de tarile liliputane. De pilda, in 2005, potrivit analizei Deloitte, piata similara din Italia a avut o valoare de 137 mld. euro, cea din Franta – 143 mld. euro, cea din Austria – de 28,67 mld. euro, iar cea din Belgia – 25,2 mld. euro. si alte tari europene au consemnat un volum impresionant al pietei de profil, care continua sa creasca: Germania – 139,4 mld. euro, Spania – 121,7 mld. euro, Cehia – 14 mld. euro, Danemarca – 24,7 mld. euro, Finlanda -22,3 mld. euro, Olanda – 49,7 mld. euro, Polonia – 24 mld. euro, Portugalia – 26,03 si Marea Britanie – 121 mld. euro. Tot in 2005, piata ungara a constructiilor a atins 10 mld. euro, valoare care va fi inregistrata de Romania abia peste 3 ani.
Autoritatile sunt insa optimiste cu privire la viitorul constructiilor in Romania. Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, a anuntat recent ca piata constructiilor a crescut cu 30% in intervalul ianuarie-mai 2007. "Importanta crestere inregistrata pe piata constructiilor demonstreaza ca acest sector este cel mai dinamic la nivelul economiei nationale", a spus Borbely. Potrivit Eurostat, Romania a inregistrat in perioada aprilie 2005-aprilie 2006 o crestere in domeniul constructiilor de 36,2%, urmata de Polonia – 33,5% si Slovenia – 31,8%.

Antreprenorii vor muncitori

Antreprenorii romani sunt pesimisti in privinta cresterii accelerate a pietei constructiilor in urmatorii ani, atat din cauza lipsei muncitorilor, cat si din cauza unor practici birocratice ale primariilor, care intarzie acordarea autorizatiilor pentru numeroase proiecte. Cristian Erbasu, presedintele companiei cu acelasi nume, spune ca piata se dezvolta de doua ori mai lent decat in Vest si din cauza inconsecventelor de ordin legislativ. El sustine ca piata este pregatita sa atraga forta de munca din China sau India, desi procesul de aducere a muncitorilor din aceste tari este costisitor. "Exista si riscul ca dupa sapte luni de perfectare a documentelor de munca sa descoperi ca muncitorul respectiv, ajuns in Romania, nu corespunde cerintelor pietei", a adaugat Erbasu. El arata ca varianta optima ramane tot Estul comunist, muncitorii de acolo fiind atrasi de salarii de 500 sau de 1.000 de euro, asa cum romanii erau atrasi, cu ani in urma, de piete precum Germania sau Israel. "Piata romaneasca a constructiilor are nevoie de inca aproximativ 300.000 de muncitori pentru a putea acoperi proiectele dezvoltate la nivel national", au apreciat atat directorul executiv al Patronatului Societatilor din Constructii (PSC), Adriana Iftime, cat si reprezentantii Antreprenorilor din Constructii (ARACO). Ultimii i-au cerut chiar ministrului Muncii, Paul Pacuraru, sa reduca contingentele de locuri de munca in strainatate pentru muncitorii romani, astfel incat sa se reduca amplitudinea crizei de personal.

 

TENDINTE

» Crestere puternica in zonele sarace
Pana in 2008, constructiile vor creste peste media nationala de 11,1% in principal in regiunile cu un nivel mai mic de dezvoltare (Nord-Est, Sud-Est si Sud), pentru care se preconizeaza atragerea unor sume mai mari din fondurile nerambursabile, dar si din cele bugetare, destinate proiectelor de investitii, estimeaza Comisia Nationala de Prognoza (CNP). Analizand structura PIB, CNP observa ca dinamica sectorului de constructii va continua sa fie ridicata (11,1%, atat in 2007, cat si in 2008, comparativ cu 12% in 2006).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă