Jurnalistul George Buhnici, alături de câţiva colegi de breaslă, au răspuns pozitiv provocării unei firme producătoare de bere, iniţiatoare a campaniei „Open your city”, şi au (re)descoperit pentru mai bine de trei ore Constanţa.
Organizatorii au propus trasee-surpriză. Primul obiectiv vizitat a fost Farul din oraş, inaugurat cu mare pompă în anul 1960, de fapt punctul de întâlnire al ziariştilor pentru eveniment. Câţiva s-au încumetat să urce cele peste 200 de trepte pentru a ajunge în vârf. De sus, priveliştea a fost minunată, au spus curajoşii.
De la înălţimea ameţitoare a Farului s-au coborât, în port, la Cuibul Reginei Elisabeta, un prilej în plus pentru a afla mai multe despre istoria celebrului loc, la un pahar de bere, pe terasă. Din port s-a plecat către zona veche a Constanţei. Grupul a zăbovit câteva clipe în faţa Farul Genovez, construit de către genovezii care făceau cândva comerţ în port, a trecut pe lângă Comandamentul Marinei Române, apoi s-a îndreptat către piaţa Ovidiu. Drumeţia nu s-a încheiat aici. Dimpotrivă, de aici a început aventura urbană, „navigându-se” la pas printre case vechi şi străduţe lăturalnice, de care puţini au auzit sau au bătut piciorul acolo. Câţi ştiu, de exemplu, de strada Vântului, lungă şi foarte îngustă, ce aminteşte de străzile Italiei?
„De multe ori, localnicii nu cunosc îndeaproape toate zonele oraşului. Mi-a plăcut foarte mult. Am aflat multe lucruri noi. Sunt câteva locuri în care nu am fost niciodată. Fiecare dintre noi putem deveni ambasadori ai oraşului”, ne-a spus George Buhnici, pe deplin îndrăgostit de mare şi de istoria vechii cetăţi Tomis. Admirată a fost şi Biserica Apostolică Ortodoxă Armenească „Sfânta Maria”, încadrată ca monument istoric. La finalul dumeţiei, au fost propuse recomandări pentru a fi vizitate cele mai interesante obiective turistice din Constanţa. Campania „Open your city” se va încheia pe 20 august şi va fi organizată şi în alte oraşe.