12.5 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialConstănţenii, invincibili în prima rundă

Constănţenii, invincibili în prima rundă

Trei echipe de fotbal angrenate în eşalonul secund au câştigat meciurile din runda inaugurală a returului, iar una a încheiat la egalitate.

 

La finalul săptămâ­nii trecute s-au disputat partidele primei etape din returul Ligii a II-a la fotbal. Rezultatele înregistrate au fost favorabile echipelor constănţene aflate în competiţie, trei dintre ele reuşind să câştige toate punctele puse în joc.

Surpriza rundei a fost Callatis Mangalia. Aflată pe loc retrogradabil, echipa din sudul litoralului a reuşit să se impună pe terenul celor de la Delta Tulcea, formaţie aflată în lupta pentru promovare. Callatis a învins cu scorul de 2-0, ambele reuşite fiind semnate de Cristian Bardu. Insuccesul tulcenilor a dus la demisia antrenorului Cristi Dulca, acesta plecând după meci de la echipă.

Surpriză putem numi şi rezultatul înregistrat la Năvodari între Săgeata şi CS Otopeni. Gazdele sunt pe locul secund, au întâlnit o echipă inferioară, dar situaţia de la echipă este alarmantă. Săgeata a fost la un pas de a se retrage din campionat.

În cele din urmă, năvodărenii au reuşit să se alinieze la startul returului şi, în ciuda problemelor financiare, au reuşit să se impună cu scorul de 2-1. Sorin Chiţu şi Apostol au marcat golurile echipei năvodărene, care se apropie la doar două puncte de liderul Viitorul Constanţa. Aceasta din urmă a făcut primul pas greşit în lupta pentru promo­vare.

Formaţia pregătită de Cătălin Anghel a remizat pe terenul celor de la Dunărea Galaţi, scor 1-1. Reuşita constănţenilor a fost semnată de Aurelian Chiţu.

Poate cea mai câştigată echipă constănţeană după prima etapă a returului este FC Farul. Formaţia de pe litoral s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa celor de la FCM Bacău, golurile fiind marcate de Pătulea şi Neagoe. Cele trei puncte le-au permis marinarilor să urce trei locuri în clasament, dar se află încă tot la şapte puncte de un loc ce le-ar permite participarea în sezonul viitor al Ligii I. 

Urmează Viitorul-Farul

Cel mai aşteptat derby constănţean din Liga a II-a va avea loc la finalul acestei săptămâni. Viitorul Constanţa, liderul seriei I, primeşte vizita celor de la FC Farul, echipă care are un moral excelent după succesul în faţa Bacăului. Un succes al oaspeţilor în meciul din etapa a doua a returului ar complica situaţia celor de la Viitorul, în timp ce Farul va primi cu certitudine statutul de principală candidată la promovare.

3 victorii din patru meciuri au reuşit constănţenii în runda inaugurală a turului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă