15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialConstănţenii, în linie dreaptă pentru retur

Constănţenii, în linie dreaptă pentru retur

Cele trei echipe ale judeţului angrenate în Liga a II-a la fotbal mai au puţin timp pentru a pune la punct ultimele detalii în vederea abordării returului competiţiei.

Fotbalul constănţean se zbate de doi ani în eşalonul secund. Speranţa judeţului la promovare a rămas FC Farul, celelalte două echipe, Săgeata Năvodari şi Viitorul Constanţa, primind interdicţia de a accede în Liga I din partea Federaţiei Române de Fotbal (trebuie să evolueze minimum trei ani în Liga a doua). Chiar şi aşa, toate cele trei echipe trag tare la antrenamente şi în jocurile amicale pentru a avea un parcurs cât mai bun în returul competiţiei, programat să înceapă în prima sâmbătă a lunii martie.

Viitorul Constanţa pare să fi avut un cantonament foarte reuşit. Echipa pregătită de Cătălin Anghel nu a cedat nici măcar atunci când a jucat împotriva celor de la Galatasaray Istanbul, echipă antrenată de chiar patronul clubului constănţean, Gheorghe Hagi. Constănţenii au jucat mai mule meciuri de verificare, şase mai exact, cinci dintre acestea disputându-se în Turcia. Bilanţul este unul excelent. Viitorul s-a impus în trei jocuri, iar în celelalte trei a încheiat la egalitate.

Spre deosebire de Viitorul, FC Farul nu a părăsit graniţele ţării şi a ales să se bazeze pe pregătirea fizică. Gheorghe Butoiu şi elevii săi au reluat pregătirea la Constanţa după mai bine de zece zile de cantonament la Predeal. În continuare, la baza proprie, marinarii se vor axa pe pregătirea tehnico-tactică, aceasta urmând a se efectua şi cu ajutorul câtorva partide amicale. Prima dintre acestea este programată mâine, în compania formaţiei Dunărea Călăraşi.

Săgeata Năvodari este pe loc promovabil, iar oficialii echipei sperau ca sezonul următor să se lupte cu granzii din Liga I. Cum FRF a decis că echipa năvodăreană nu poate promova, Săgeata a pierdut un pic din entuziasmul pregătirii. Aurel Şunda, tehnicianul formaţiei, a continuat însă să pregătească echipa în aceleaşi coordonate, astfel că, indiferent dacă poate sau nu promova, Săgeata se va lupta pentru locurile fruntaşe din clasamentul Ligii a II-a.

5 martie este data la care va debuta returul Ligii a II-a la fotbal.

Trei echipe, tot atâtea dificultăţi

Nici una dintre cele trei echipe ale judeţului nu poate sta liniştită. Viitorul şi Săgeata, în special aceasta din urmă, doresc schimbarea deciziei FRF astfel ca, la finalul campionatului, să poată ajunge în eşalonul de elită al fotbalului românesc. FC Farul nu se confruntă cu astfel de probleme, însă are dificultăţi pe partea administrativă. Deoarece clubul se află în insolvenţă, oficialii marinarilor nu mai pot lua decizii de capul lor, toate acestea urmând a fi aprobate de un administrator special ce va fi numit la următoarea adunare a membrilor.

Cele mai citite

„M-am declarat vinovat de jurnalism”, spune Julian Assange, fondatorul Wikileaks

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a declarat marți că a fost eliberat după ani de încarcerare doar pentru că s-a declarat vinovat de a face...

Mark Rutte, noul lider NATO, promite sprijin pentru Ucraina: Nu mă tem de rezultatul alegerilor din SUA

Rutte a declarat că ar putea colabora cu oricare dintre candidații la Casa Albă Noul șef al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat marți sprijinul ferm...

Situație incredibilă la Bordeaux! Portarul a fost folosit pe post de mijlocaș

Goalkeeperul de rezervă al clubului francez Girondins de Bordeaux a fost trimis pe teren ca mijlocaș în timpul meciului din Cupa Franței împotriva echipei...
Ultima oră
Pe aceeași temă