Secţii importante din cele mai mari unităţi sanitare constănţene nu mai funcţionează pentru că doctorii preferă să muncească peste hotare. Un astfel de caz este şi la Spitalul Clinic Căi Ferate din Constanţa. Unele dintre secţiile cele mai afectate de exodul medicilor sunt cele de Cardiologie şi Radiologie.
„La Cardiologie nu mai avem medic deloc, pentru că ultimul şi-a dat demisia, iar postul a rămas vacant. La Radiologie rămânem mereu fără cadre, pentru că ele preferă să plece în străinătate”, a declarat directorul spitalului, dr. Dorel Oprea. Spitalul mai are nevoie de medici pe Secţia Terapie Intensivă. Deşi au scos în urmă cu o lună posturile la concurs, nu s-a arătat nimeni interesat de ele. În prezent, unitatea sanitară are 35 de medici, patru psihologi şi 114 asistente. „Din punct de vedere al normării, suntem insuficienţi, dar ne descurcăm. Ne-ar mai trebui vreo zece asistente”, a mai spus dr. Oprea. Situaţia este la fel în majoritatea spitalelor din judeţ, astfel că soluţia pentru unii manageri de spitale este să importe medici din străinătate. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) se doreşte încheierea unui parteneriat cu un spital din Chişinău. Aproape de Constanţa, în Călăraşi, au ajuns deja medici din Bulgaria.
Emigrare în masă
Pentru a atrage atenţia asupra problemelor din sistem, cadrele medicale din Constanţa au organizat, săptămâna trecută, o acţiune inedită. Zeci de doctori, de diferite specialităţi, s-au întâlnit în faţa sediului Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa pentru a-şi depune cererile pentru obţinerea certificatelor de conformitate în vederea emigrării. Medicii au declarat că veniturile lor au scăzut cu 52% în ultimii doi ani şi că anul acesta se estimează o scădere cu încă 25 de procente. În plus, medicii nu sunt de acord cu plata per capita, pentru că în acest fel cei care au între 1.000 şi 1.800 de asiguraţi pe liste vor intra în faliment curând. „Ni s-a spus să plecăm pentru că ei vor aduce medici din străinătate. Este clar că nu suntem binevăzuţi în ţara noastră, asta în timp ce peste hotare medicii români sunt foarte căutaţi şi respectaţi. Acolo ei pot câştiga sume pornind de la 3.500 euro pe lună, în timp ce în ţară venitul meu, după ce achit utilităţile la cabinet, provizia de medicamente, asistenta, se reduce la 320 de euro”, a declarat dr. Ana-Maria Bucur. Satistica întocmită de Colegiul Medicilor arată că numai anul trecut s-au acordat peste o sută de certificate de conformitate. Cei mai mulţi solicitanţi au fost medicii de familie şi de medicină generală, aproape jumătate din total, urmaţi de chirurgi şi medicii specializaţi în terapie intensivă.
Echipamente de muzeu
Sistemul nu se confruntă numai cu lipsa de medici, ci şi cu echipamentele învechite. Recordul este însă deţinut de Clinica ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care foloseşte o trusă de esofagoscopie din 1935 şi microscoape vechi de jumătate de secol. Şi în SCJU există secţii care nu au mai fost renovate de 40 de ani.