„Un singur motiv m-a adus aici, integrarea Romaniei in UE. De la Bruxelles au venit semnale defavorabile legate de activitatea CSM si am vrut sa le auziti de la mine. Trebuie sa faceti ceva!”, le-a spus ieri Traian Basescu membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Traian Basescu a sosit intr-o vizita fulger la CSM, s-a asezat langa presedintele CSM, Dan Lupascu, si a asistat cateva minute la audieri privind ocuparea unor functii in magistratura.
Traian Basescu a spus ca, din pacate, CSM trece printr-o perioada de lipsa de credibilitate si trebuie sa gaseasca solutii pentru a-si imbunatati imaginea. Basescu a declarat ca aceste solutii trebuie sa vina de la membrii CSM. Poate ca, a spus presedintele, o solutie ar fi ca membrii CSM sa devina membri permanenti renuntand la functiile pe care le detin la instante. Cel mai grav lucru, a subliniat Traian Basescu, este ca la Uniunea Europeana s-a pus chiar problema suspendarii fondurilor europene pentru Consiliul Superior al Magistraturii din Romania. „Trebuie sa gasiti neaparat o solutie pentru vitalizarea institutiei dvs.!”, a spus presedintele.
Scurtati procesele si faceti politistii procurori!
O alta problema majora pentru justitia romaneasca asa cum se percepe la UE, a spus Basescu, este durata proceselor. Sunt procese care dureaza chiar si 12 ani. Trebuie gasita o solutie de accelerare a derularii proceselor si aceasta poate sa vina chiar de la CSM. Presedintele Basescu este de parere ca motivul principal pentru intarzierea proceselor este procedura – „procedura infrange fondul”, a spus presedintele. El este de parere ca sunt mici forme de procedura care zdrobesc fondul. S-a stabilit ca un infractor este vinovat, probele sunt concludente, totul este incheiat, dar nu este arestat deoarece „coltul de la citatie a fost indoit si in acest caz este lipsa de procedura”. Acest lucru trebuie reglementat, a spus presedintele, subliniind ca ritmul proceselor trebuie accelerat. Traian Basescu a indemnat membrii CSM sa propuna o lege de accelerare a derularii proceselor si sa o prezinte Ministerului Justitiei. El crede ca acesta nu o va respinge in nici un fel.
O alta mare problema pentru sistemul judiciar din Romania este lipsa resurselor umane. Mai ales in ceea ce priveste procurorii. Sunt zeci de mii de politisti care incheie anchete, dar numai 2000 de procurori trebuie sa faca rechizitoriile. In aceste conditii, presedintele Basescu a propus ca 1000 de politisti sa fie trecuti in procuratura.
Lupascu se face ca nu pricepe
Presedintele CSM, Dan Lupascu, i-a multumit presedintelui pentru participarea la sedinta si a inteles din mesajul lui Traian Basescu ca acesta pretuieste CSM. Membrii forumului suprem al magistratilor trebuie sa gandeasca la doua lucruri, anume: scurtarea procedurii si scurtarea termenului acordat pentru un proces. O mare problema este insa perceptia CSM la UE. Lupascu a spus ca membrii CSM nu au fost niciodata la Bruxelles avand mult de lucru. „Altii au fost acolo si au transmis imaginea CSM”, a spus Dan Lupascu. De asemenea, Consiliului i-au fost luate foarte multe prerogative, cum ar fi initierea legilor, salarizarea magistratilor etc. Traian Basescu a crezut ca Dan Lupascu a facut aluzie la neintelegerile CSM cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, si a spus: „Am venit aici ca presedinte al Romaniei, conform prerogativelor Constitutiei, dar va rog sa nu ma puneti la mijloc”. A intervenit si procurorul general, Ilie Botos, care a relatat ca propunerea de trecere a politistilor pe post de procurori a fost facuta la bulgari pentru acoperirea muncii procurorilor. Botos a spus ca a discutat cu ministrul de Interne si ca acesta s-a angajat sa finanteze 1000 de posturi in cazul in care vor fi luati politisti pentru parchete.
CSM, acuzat ca nu se implica suficient
Intre timp, la sedinta a venit si ministrul Justitiei, Monica Macovei. Ea spus ca este falsa asertiunea ca CSM nu se poate implica in lupta anticoruptie si a dat mai multe exemple: celebrul caz Tanacu a fost primul, anume calugarul a fost pus in libertate pentru ca judecatorul nu a incheiat minuta. In urma cercetarilor CSM, s-a constatat ca a fost de vina calculatorul. Macovei a mai dat si un alt exemplu: un judecator care nu a facut motivarea la un dosar decat dupa patru luni. Din nou CSM n-a luat nici o masura. La fel si in cazul micilor spagi de la Registratura si Arhiva, pe care le dau justitiabilii ca sa poata copia un dosar. Lista poate continua, a spus Monica Macovei.
In final, Traian Basescu a spus ca s-a ajuns la capetele termenelor vizavi de reforma justitiei si riscul, daca nu se va face ceva, este ca integrarea in 2007 sa fie amanata.
Presedintele a plecat, pe sala a fost asaltat de ziaristi si intrebat ce parere are de NUP-ul dat in cazul casei achizitionate pe strada Mihaileanu. Presedintele a spus ca este, dupa parerea lui, corect si a demonstrat ca nu a facut nimic ilegal atunci cand a achizitionat aceasta locuinta. Intrebat daca va renunta la aceasta casa, presedintele a spus ca se va mai gandi.