22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialConsiliul local dizolvat legal in Caras-Severin

Consiliul local dizolvat legal in Caras-Severin

BOCSA. Dizolvarea Consiliului Local din orasul Bocsa, judetul Caras-Severin, nu s-a facut cu incalcarea Constitutiei, a stabilit Curtea Constitutionala, respingand ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate invocata de consilieri. Dupa sentinta care a ajuns ieri in oras, procesul intentat de o parte din membrii CL dizolvat anul trecut va intra pe rolul instantei locale, care, la randul ei, va trebui sa decida daca masura fostului prefect de la acea vreme, Gavril Soran, a tinut sau nu cont de lege.
Pana cand judecatorii se vor pronunta asupra cauzei, orasului Bocsa traieste in continuare o situatie inedita. Potrivit primarului localitati, Mircea Mirel Pascu, la toate solicitarile adresate Prefecturii, prin care acesta cerea sa i se dea voie sa conduca orasul, potrivit legii, chiar si fara CL, nu a primit nici acum vreun raspuns, desi de la redactarea primei scrisori au trecut mai bine de trei luni.

Cele mai citite

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...

PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă

“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă