22.1 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialConsiliul Europei a îndemnat Turcia să evite "escaladarea violenţei"

Consiliul Europei a îndemnat Turcia să evite “escaladarea violenţei”

Consiliul Europei (CoE) a îndemnat, duminică, Turcia să evite “orice escaladare suplimentară a violenţelor”, după o zi de la evacuarea în forţă a ultimului bastion al manifestanţilor de la Istanbul, transmite Mediafax.

“Îndemn toate părţile să continue dialogul”, a scris, într-un comunicat, secretarul general al organizaţiei paneuropene Thorbjorn Jagland, adăugând că “orice escaladare suplimentară a violenţei este necesar să fie evitată”.

Citeşte şi Aproape 600 de persoane, arestate duminică la Ankara şi Istanbul

În perspectiva normelor “juridic constrângătoare” impuse de Convenţia europeană a drepturilor omului, care se aplică Turciei, orice restrângere a libertăţii de reuniune “trebuie să fie prevăzută prin lege, necesară într-o societate democratică”, a subliniat Jagland.

Astfel, “în cazul în care forţele de securitate trebuie să intervină în forţă, această intervenţie trebuie să fie strict adaptată şi necesară”.

Autorităţile sunt obligate să asigure “desfăşurarea paşnică” a manifestaţiilor şi “securitatea tuturor cetăţenilor”, subliniază secretarul general al CoE.

Pe de altă parte, Berlinul a îndemnat Turcia să respecte “libertatea de a manifesta şi de exprimare”, a scris într-un mesaj postat duminică pe Twitter Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului.

“Guvernul german avertizează din nou că libertatea de a manifesta şi de exprimare trebuie să fie garantate, (iar) cetăţenii paşnici trebuie să fie respectaţi”, a adăugat Seibert, reacţionând faţă de ultimele evenimente din Turcia.

În alt mesaj, el s-a pronunţat în favoarea “continuării dialogului” în Turcia, adăugând că “Guvernul german îndeamnă, din nou, toate părţile, la raţiune”.

Două dintre principalele sindicate turce au lansat duminică un apel la o grevă generală, începând de luni, pe teritoriul întreguii Turcii, în semn de protest faţă de violenţele comise de poliţie împotriva manifestanţilor care se opun premierului Recep Tayyip Erdogan.

Germania găzduieşte cea mai importantă comunitate turcă pe teritoriul Uniunii Europene (UE), iar în această ţară au avut loc mici manifestaţii de solidaritate cu opozanţii Guvernului islamo-conservator condus de Erdogan.

Cele mai citite

Metrorex anunță restricții de trafic în zona Piața Montreal – Piața Presei Libere, 3 luni

Traficul rutier în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere va fi restricţionat, timp de trei luni, din 6 iulie, ca urmare a desfăşurării...

S-au redus 16 funcţii conducere şi 87 funcţii execuţie la Ministerul Educației

Guvernul a aprobat o hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației. Conform actului normativ, se stabilesc structura organizatorică, funcțiile și atribuțiile generale și specifice ale...

Ciolacu le lansează o invitație la negocieri privind calendarul alegerilor tuturor liderilor de partide

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili...
Ultima oră
Pe aceeași temă