6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate al ONU, divizat în privinţa instituirii unei zone de...

Consiliul de Securitate al ONU, divizat în privinţa instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Libia

Consiliul de Secirutate al ONU a fost divizat, luni, de ideea franco-britanică privind instituirea unei zone de interdicţie aeriană în Libia, Rusia apreciind că unele „probleme fundamentale” trebuie să fie soluţionate, înainte de aplicarea acestei propuneri, relatează Mediafax.

 

Ţările arabe şi anumite ţări europene susţin instituirea unei zone de interdicţie, cu scopul de a împiedica forţele loiale ale lui Muammar Kadhafi să exercite şi mai multe presiuni asupra rebelilor, care au preluat controlul asupra părţii de est a ţării.

Dar China şi Rusia sunt, în mod tradiţional, ostile oricărei atingeri aduse suveranităţii statelor, iar discuţiile riscă să dureze mai multe zile, au anunţat unii diplomaţi, la finalul unei reuniuni a Consiliului. Statele Unite şi Germania par să aibă o poziţie rezervată în această privinţă.

Marea Britanie şi Franţa lucrează, în prezent, la un proiect de rezoluţie pe care intenţionează să o supună aprobării Consiliului şi care susţine ideea instituirii, în Libia, a unei zone de interdicţie a zborurilor.

Liga Arabă a cerut, sâmbătă, Consiliului să autorizeze crearea unei asemenea zone, care făcea, de asemenea, obiectul unei discuţii la Paris, sâmbătă, la nivelul miniştrilor Afacerilor Externe din cadrul G8 (SUA, Rusia şi marile puteri europene).

Dar, în opinia ambasadorului Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, „există probleme fundamentale care trebuie să fie soluţionate” înainte de a lua în calcul blocarea la sol a aviaţiei colonelului Kadhafi.

Aceste probleme vizează „nu doar ceea ce trebuie să facem, ci şi cum trebuie să facem”, a adăugat ambasadorul, în faţa presei, la sediul ONU din New York.

„Dacă există o zonă de interdicţie aeriană”, a adăugat el, va fi necesar să se determine „de către cine” va fi instituită şi „cum” va fi creată. „Fără un răspuns la aceste probleme, este foarte dificil să se ia o hotărâre responsabilă”, a subliniat ambasadorul.

Ciurkin a avut o atitudine critică faţă de poziţia franco-britanică.

„Nu am primit suficiente informaţii. A spune că este necesar să se acţioneze rapid sau cât mai repede posibil, fără a da răspunsuri la aceste probleme fundamentale, nu este de prea mare ajutor. Sunt (doar vorbe) în vânt”, a declarat reprezentantul Moscovei.

Însă, Ciurkin a dat asigurări că ţara sa este „deschisă” ideii instituirii atât a zonelor de interdicţie aeriană, cât şi altor propuneri, cu scopul de a pune capăt violenţei.

Germania şi-a exprimat, de asemenea, rezervele. „Anumite probleme nu au primit un răspuns”, a declarat ambasadorul Peter Wittig, care a pledat în favoarea exercitării unei presiuni mai mari asupra dictatorului libian, prin intermediul sancţiunilor politice şi economice.

Cu toate acestea, ambasadorul Franţei, Gerard Araud, şi-a exprimat încrederea în şansele obţinerii unei rezoluţii săptămâna aceasta.

„Nu a existat un refuz categoric”, a spus el. „Au existat îngrijorări, întrebări, dar eu cred că avansăm”, a declarat reprezentantul francez.

„Problema este că avem o urgenţă. Aşa cum ştiţi, forţele lui Kadhafi avansează, deci, noi dorim să acţionăm cât mai rapid posibil”, a precizat Araud.

Consiliul de Securitate a autorizat instituirea unei zone de interdicţie în spaţiul aerian al Bosniei, în anii ’90, fără să precizeze cine avea responsabilitatea de a impune respectarea acesteia şi nici prin ce mijloace, a relevat ambasadorul. Este de ajuns ca ONU să dea „o autorizaţie politică”, a subliniat el.

„Vom lucra în această după-amiază (marţi), pentru a încerca să obţinem un text cât mai repede posibil. Vom avea o autorizare totală, după care, statele care vor dori să facă parte dintr-o coaliţie se vor putea manifesta în acest sens”, a adăugat oficialul de rang înalt de la Paris.

Araud a salutat susţinerea de către Liga Arabă a instituirii unei zone de interdicţie aeriană, exprimându-şi speranţa ca acest lucru să „schimbe datele” problemei în rândul membrilor Consiliului de Securitate.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă