5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialConsiliul Concurentei va fi mai sever cu ajutoarele de stat

Consiliul Concurentei va fi mai sever cu ajutoarele de stat

„In domeniul concurentei am atins anumite standarde care sunt considerate acceptabile. A ne mentine insa aici va fi foarte greu”, a declarat Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, referitor la aprecierile favorabile privitoare la acest domeniu continute in raportul de tara al Comisiei Europene. Berinde a precizat ca organismul pe care il conduce va derula in perioada urmatoare o serie de programe pentru a inaspri controlul acordarii ajutoarelor de stat. „Grupele de lucru interministeriale care exista pentru acest domeniu se vor intalni regulat pentru a explica foarte clar criteriile noastre furnizorilor de ajutor de stat”, a spus presedintele Consiliului.
O alta directie va fi intensificarea activitatii inspectoratelor judetene de concurenta pentru a identifica existenta unor ajutoare de stat la nivel local sau a unor acte normative care contin masuri de ajutor de stat. „De altfel, vom monitoriza intreaga legislatie romaneasca pentru a vedea in ce masura contine masuri cu caracter de ajutor de stat”, a mai explicat Berinde.
Deciziile Consiliului Concurentei privitoare la recuperarea unor ajutoare de stat vor fi investite cu titlu executoriu. „Pana acum era o problema, deoarece noi decideam recuperarea unui ajutor, dar decizia nu era executorie. In noul Cod Fiscal va fi prevazut expres acest lucru, iar furnizorul de ajutor de stat va fi cel obligat sa recupereze banii”, a anuntat Consiliul.
Berinde a explicat ca nici un partener mondial nu va mai accepta ca firmele romanesti sa exporte produse subventionate. „De fapt, noi am lua bani publici ca sa subventionam un produs, iar tara de destinatie ar recupera, prin diverse taxe si sanctiuni, banii platiti de noi”, a mai spus oficialul de la Consiliul Concurentei.
In ceea ce priveste ajutoarele de la Fondul de Mediu (necesare pentru derularea unor proiecte de reducere a poluarii industriale), Berinde a afirmat ca va fi instituita o schema generala: „Vom aproba o schema pentru acordarea acestor ajutoare, astfel incat orice companie care indeplineste criteriile de eligibilitate pentru acestea sa le poata primi”.

Daniel Popa
Daniel Popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

Pariul lui Musk pe realegerea lui Trump, posibil cea mai de succes poziționare politică din istoria pieței de capital a SUA. Evoluția Tesla, un...

Acțiunile Tesla pot fi văzute și ca un simbol accesibil și cuantificabil al pariului îndrăzneț și câștigător al lui Elon Musk în favoarea realegerii...
Ultima oră
Pe aceeași temă