Un grup de consilieri locali şi judeţeni membri ai asociaţiei „Agenda 2009″ de la Târgu-Mureş propun restructurarea şi, totodată, relansarea Aeroportului „Transilvania-Târgu-Mureş”. Proiectul elaborat de ei a fost transmis spre analiză Consiliului Judeţean (CJ) Mureş de consilierul judeţean Mihai Poruţiu, care este de părere că aeroportul de la Vidrasău are potenţial de dezvoltare şi poate fi exploatat la maximum dar cu un alt management.
„Criterii penibile”
„Trebuie schimbat contractul de management. Actualele criterii de performanţă sunt de-a dreptul penibile. Aeroportul are nevoie de management privat, iar criteriile de performanţă trebuie să vizeze volumul traficului, scăderea subvenţiei, respectiv profitul. Orice altceva, e simplă abureală şi generează incompetenţă, după cum se poate observa”, a spus Mihai Poruţiu. El a spus că proiectul avansat de „Agenda 2009″ prevede printre altele transformarea aeroportului din regie subordonată CJ Mureş în societate comercială, externalizarea managementului prin privatizarea lui, dar şi deschiderea unor linii aeriene care să crească volumul de trafic. Potrivit lui Poruţiu, o oportunitate în acest sens ar fi realizarea unui parteneriat între CJ Mureş şi CJ Constanţa care să ducă la deschiderea unei linii aeriene de tip charter pe ruta Târgu-Mureş – Constanţa cu precădere în timpul sezonului estival. „Am vorbit cu mai mulţi agenţi de turism care ne-au confirmat că sunt mulţi turişti care s-au arătat interesaţi să-şi petreacă sfârşitul de săptămână pe litoral, dar nu au posibilitatea să parcurgă uşor această distanţă în condiţiile în care avem un singur drum spre mare”, a mai adăugat Poruţiu.
Consultanţă de la Heathrow
La rândul său, consilierul local Bogdan Buda, membru şi el în „Agenda 2009″, a declarat că proiectul de revigorare a activităţii Aeroportului „Transilvania – Târgu-Mureş” de la Vidrasău a fost elaborat după ce aleşii locali din asociaţia menţionată au avut mai multe discuţii cu specialişti în domeniu, inclusiv cu fostul administrator al aeroportului Heathrow din Londra care este dispus să vină în faţa aleşilor judeţeni din Târgu-Mureş pentru a le prezenta soluţii pentru scoaterea aeroportului din anonimat.
Dezbaterea pe tema redresării aeroportului de la Vidrasău apare pe fondul interesului manifestat de administraţia judeţeană de la Cluj-Napoca în legătură cu un posibil parteneriat pentru dezvoltarea în comun a acestui aeroport. Aleşii judeţeni de la Târgu-Mureş spun că sunt interesaţi de o asemenea colaborare, dar fără a pierde controlul asupra aeroportului de la Vidrasău, considerat ca drept singurul aeroport din regiune cu potenţial de dezvoltare şi de atragere a fondurilor europene în acest sens.