7.8 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialConsilierii Puterii revin la sedintele CJ Bistrita-Nasaud

Consilierii Puterii revin la sedintele CJ Bistrita-Nasaud

Trei consilieri, doi de la PD si unul de la UDMR, s-au prezentat, marti, pentru prima oara in ultimele sase luni, la o sedinta ordinara a Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud. Aceasta, dupa ce Alianta „D.A.” a anuntat ca renunta sa mai boicoteze activitatea institutiei condusa de presedintele Gheorghe Marinescu (PSD).
Andrei Kocsis (UDMR), Lazar Ciroie si Viorel Marginean (PD) au renuntat sa mai absenteze de la sedinte, motivat si nemotivat, intrucat s-au scurs cele 6 luni cat prevede legea in care CJ nu a adoptat nici o hotarare valida, din lipsa de cvorum, iar forul ar trebui dizolvat de drept prin Justitie.
Al patrulea reprezentant al coalitiei guvernamentale, Traian Morariu (PD), nu a putut veni la sedinta intrucat este internat in spital. Cei patru au sustinut prin gestul lor de a nu se prezenta la sedinte intentia PD si PNL de a forta dizolvarea Consiliului Judetean si organizarea de alegeri anticipate.
In acest scop, in luna aprilie, 12 alesi – cate 6 de la PD si PNL – au demisionat din functii cu tot cu listele de supleanti ale celor doua partide. In locul lor insa, PSD a numit supleanti pe listele sale, dar hotararile au fost considerate ilegale de catre Prefectura, care le-a atacat in instanta de contencios-administrativ.
Din aprilie pana in prezent Consiliul Judetean s-a intrunit doar in formula PSD, PC si PRM, adunand in total 15 voturi, adica mai putin de jumatate din numarul total al alesilor din care a fost format initial CJ. Chiar si asa, insa, au fost adoptate un numar de 28 de hotarari, toate atacate in contencios-administrativ, printre care si mai multe rectificari de buget.
Presedintele Gheorghe Marinescu (PSD), a carui schimbare din functie o doreste Alianta „D.A.”, a facut mai multe apeluri la cei patru consilieri care au absentat in tot acest timp sa se prezinte la sedinte pentru ca ar fi fost nevoie doar de un singur vot in plus pentru ca Prefectura sa nu mai aiba motive sa atace hotararile in instanta. La sedinta de marti, presedintele CJ le-a multumit celor trei pentru prezenta si a declarat ca spera ca Prefectura sa isi dea avizul de legalitate pentru cele 4 proiecte de hotarare aflate pe ordinea de zi si care au fost votate, in unanimitate, de cei prezenti.
„Tot ce putem spera este sa nu ne mai atace Prefectura hotararile si sa ne vedem in continuare de treaba. Problemele politice le rezolva Justitia”, a mai spus Marinescu.
Unul dintre proiecte se referea la o rectificare bugetara prin care au fost repartizati bani inclusiv pentru salariile cadrelor didactice, dar si pentru lucrari de prima necesitate la drumurile judetene. Printr-un alt proiect de hotarare au fost modificate costurile lunare pentru persoanele varstnice aflate in institutii de ocrotire sociala.
Un al treilea proiect a vizat modificarea tarifelor practicate de regia de apa la apa potabila, iar ultimul la un acord de principiu pentru proiectul de mediu „Sistem integrat de management al deseurilor”.

Cele mai citite

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

Surse: CCR cere renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale

Potrivit unor surse judiciare, judecătorii CCR au decis să ceară renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, transmite Digi...
Ultima oră
Pe aceeași temă