5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialConsilierii municipali din Galati dau cu subsemnatul la Politie

Consilierii municipali din Galati dau cu subsemnatul la Politie

Membrii comisiilor de Buget-Finante si Urbanism ale Consiliului Municipal Galati sunt audiati de ofiterii de la Politia Economica dupa ce au aprobat concesionarea fara licitatie a unui teren din centrul orasului unui consortiu de firme ce apartin unor lideri locali ai partidului sau unor rude ale acestora.
Consortiul „Asociatia Lucrativa "Saturn 2005"” a fost infiintat pentru acapararea unui teren situat in principalul vad comercial al Galatiului, teren pe care ar urma sa fie construit un imobil cu parter si patru etaje. Imobilul va fi construit in locul unui pachet de chioscuri si va fi „plombat” pe un centru comercial care va fi transformat in mall. Din asociatia „Saturn 2005” fac parte cateva firme in spatele carora se afla mai multe VIP-uri ale PC Galati cu functii mari in administratia locala sau rude ale acestora. Consortiul a depus la primarie cererea nr. 30.640/4.04.2006 pentru concesionarea terenului respectiv, punand si o conditie: fara licitatie! Daca alte concesionari sunt amanate cu anii, de aceasta data primarul Galatiului, Dumitru Nicolae, a fost mai harnic decat in vremea in care conducea Sidex si a impins rapid cererea pecistilor spre avizare in comisii si pentru aprobarea in plenul Consiliului Municipal. Prin Hotararea CLM Galati nr. 254/4.07.2006, consilierii au aprobat in unanimitate concesionarea terenului catre Asociatia „Saturn 2005”, pentru o perioada de 40 de ani evident fara licitatie (!). Prin HCL 254, consilierii au votat discriminatoriu, impotriva a doua societati comerciale, SC Crebo CBE SRL si SC Veromar SRL, care au chioscuri in acelasi „pachet” cu consortiul, dar nu li s-a spus nimic nici de asociere, nici de cererea de concesionare. Practic, li se ia terenul si li se inchide activitatea fara drept de apel. Alta ilegalitate este ca si pentru cele doua firme avand un drept legitim in privinta terenului respectiv, concesionarea trebuia sa se faca cu licitatie. Cea mai flagranta ilegalitate este aceea comisa de presedintele Comisiei de Urbanism, Eugen Gavan, care la sedinta din 4 iulie a fost presedinte de sedinta si a votat cu mana sus concesionarea terenului pentru consortiul din care face parte si firma cumnatei sale. Consilierul Marian Popa a depus la Inspectoratul Judetean de Politie plangerea nr. 15.878/25.07.2006, cerand cercetarea penala a lui Eugen Gavan si a membrilor Asociatiei Lucrative „Saturn 2005”, care au depus o documentatie falsa. Dupa ce zilele trecute au fost audiati de politisti administratorii societatilor din consortiu, acum sunt chemati sa dea cu subsemnatul consilierii municipali care au votat concesionarea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă