3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialConsilierii militari pot rămâne în Irak, dar trupele turce nu

Consilierii militari pot rămâne în Irak, dar trupele turce nu

Ministrul de Externe irakian, Ibrahim Jaafari, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în Irak pot rămâne consilierii militari, însă trupele turce nu pot rămâne, în contextul în care autorităţilor de la Ankara li s-a dat, duminică, un termen de 48 de ore, pentru a-si retrage trupele din Irak, informează AFP, citat de Agerpres.

„Sunt în Irak consilieri (militari) dintr-un anumit număr de țări și am acceptat acest principiu, dar nu pe cel al trupelor la sol care pătrund pe teritoriul irakian”, a declarat șeful diplomației de la Bagdad.

Citeşte şi: Premierul Irakului, despre exportul ilegal de petrol al grupării SI: Cea mai mare parte ajunge în Turcia

Decizia autorităţilor irakiene vine după ce trupele militare turce au pătruns ilegal pe teritoriul său. Mai mult, Turcia a fost avertizată că va trebui să facă față ‘tuturor opțiunilor disponibile’, care include şi recurgerea la intervenția Consiliului de Securitate al ONU, în cazul în care nu respectă termenul impus.

„Au mai rămas 24 de ore”, a atras atenția luni seară premierul irakian, Haider al-Abadi. 

Totodată, el a precizat că oficialii de la Bagdad trebuie să fie „antrenaţi şi pregătiţi” să apere suveranitatea Irakului. 

„Armata aerului are capacitatea (…) de a proteja Irakul de orice amenințare”, a mai adăugat premierul.

Cu toate acestea, un oficial turc cu rang înalt a afirmat luni că este puțin probabil ca Ankara să își retragă trupele, care numără între 150 și 300 de soldați, asistați de circa 20 de tancuri trimise săptămâna trecută în Bashiqa, la 30 de km nord de Mosul, al doilea oraș ca mărime din Irak, ocupat din iunie 2014 de jihadiști din gruparea Statul Islamic (SI).

„Ne așteptăm ca ele (trupele) să rămână (în Irak)”, a declarat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

Citeşte şi: Turcia, somată de Irak să-şi retragă trupele

Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a dezmințit sâmbătă că această mișcare de trupe ar constitui prealabilul unei operațiuni militare și a menționat că este o ‘rotație normală’ a trupelor.

 

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă