21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialConsilieri locali, acuzati ca incearca racolari in andul seniorilor

Consilieri locali, acuzati ca incearca racolari in andul seniorilor

TIMISOARA. Presedintele PNTCD Timisoara, viceprimarul Adrian Orza, ii acuza pe unii consilieri locali ca incearca sa racoleze noi membri catre partide ale Puterii in cadrul unor intalniri ale unor structuri civice, cum este Consiliul Seniorilor, din care fac parte pensionari de peste 53 de ani. Orza nu vrea sa ii numeasca pe alesii in cauza si nici partidul din care acestia fac parte, insa surse din Primarie sustin ca ar fi vorba de cei ai Partidului Democrat.
„Eu nu am facut nimanui, niciodata, vreo aluzie pentru a intra in PNTCD. Mi-ar fi rusine sa le spun seniorilor chiar si siglele acestui partid, pentru ca este o structura civica, unica in tara, unde nu trebuie sa se faca politica”, a afirmat Orza.
Subiectul racolarilor este pus in discutie si astazi, la forumul alesilor locali ai PNTCD din judetele Timis, Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Mehedinti. Peste 200 de persoane sunt asteptate la intalnirea cu liderul partidului, primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu.
Presedintele taranistilor a facut o scurta contabilizare a alesilor care au ajuns, prin diferite metode, la alte partide si a afirmat ca in Timis situatia nu este grava.
„La Brasov, patru primari au fost fortati financiar sa treaca la PD si PNL. La Arad, am pierdut alti doi alesi pentru aceleasi partide. In Timis, am pierdut un primar din Tormac, care a plecat la PD. Acest partid isi face un titlu de glorie prin operatiuni de porti deschise, adica racolari”, a afirmat Ciuhandu.

Cele mai citite

Competiție Rusia Ucraina și la Concursul Internaţional „ George Enescu” în finala Secţiunii de pian

Doi pianişti din Rusia şi unul din Ucraina vor intra, duminică, în finala Secţiunii de pian din cadrul celei de a XIX-a ediţii a...

Kituri profesionale pentru extensii de gene: ce conțin și cum să le folosești?

Te specializezi în domeniul extensiilor de gene sau ești deja un lash artist cu experiență? Indiferent câte seturi de extensii ai aplicat până acum,...

Israelul a lovit mii de facilități militare ale Hezbollah din Liban

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează...
Ultima oră
Pe aceeași temă