3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialCongresul SUA va da curs cererii preşedintelui Trump de a ancheta presupusa...

Congresul SUA va da curs cererii preşedintelui Trump de a ancheta presupusa ascultare a telefoanelor sale înainte de a deveni şef de stat

Comisia pentru informații a Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite ale Americii a anunţat că va da curs cererii preşedintelui Donald Trump de a ancheta presupusa ascultare a telefoanelor sale, înainte ca acesta să devină președintele SUA, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Congresmanul republican Devin Nunes, președintele comisiei pentru informații, a afirmat că „unul din elementele asupra căruia se concentrează ancheta este reacția guvernului american la acțiunile întreprinse de serviciile de informații ruse în timpul campaniei americane”. Comisia condusă de Nunes anchetează posibile legături între campania electorală a lui Trump și Rusia. Duminică, reprezentantul statului California, citat de AFP, a declarat că parlamentarii vor încerca „să afle dacă guvernul a efectuat acțiuni de supraveghere a unor responsabili sau reprezentanți ai echipei de campanie a unui partid politic”.

Solicitarea președinției americane a fost făcută duminică, după o acuzație fără probe, formulată de Trump pe Twitter cu o zi înainte, că predecesorul său Barack Obama ar fi ordonat să îi fie interceptate comunicațiile, în timpul procesului electoral. „Cât de jos s-a coborât președintele Obama să îmi intercepteze telefoanele în timpul foarte sacrului proces electoral. Asta e Nixon/Watergate. Un tip rău (sau bolnav)!”, a fost unul din „tweet”-urile lui Donald Trump pe această temă.



Citeşte şi: Casa Albă solicită Congresului să deschidă o anchetă în legătură cu eventuale ascultări telefonice în cazul preşedintelui Trump

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a cerut, duminică, Congresului să deschidă o anchetă în legătură cu eventuale ascultări telefonice a căror victimă ar fi fost el din partea predecesorului său, Barack Obama, înainte de alegerile din 8 noiembrie 2016, relatează AFP, Reuters și DPA.



 

Cele mai citite

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....

Moment istoric: Sute de soldați suedezi s-au alăturat unei brigăzi NATO în Letonia

Sâmbătă, sute de soldați suedezi au ajuns în Letonia pentru a se alătura unei brigăzi multinaționale conduse de Canada, amplasată de-a lungul flancului estic...
Ultima oră
Pe aceeași temă