Independent de atacurile drepte sau nedrepte ale lui Traian Băsescu, rămâne legitim şi necesar să ne punem întrebări despre ce a făcut sau ce ştia Vasile Blaga, inclusiv în 2012.
Săptămâna trecută, preşedintele PDL, răspunzând unui atac dur al şefului statului, intră într-o retorică uşor psihanalizabilă: „Păi nu spunea că suntem FSN-iști, să plece FSN-iștii ș.a.m.d. Păi noi, FSN-iștii ăștia, am fost cei care în 2007 făceam mitinguri de 20, 30, 40, 60.000 de oameni la Iași. Noi, FSN-iștii ăștia, am fost lângă dânsul în 2012. Noi, FSN-iștii ăștia, am organizat mitinguri în orașe în care alții nici nu aveau voie să fie. Noi, FSN-iștii ăștia, i-am spus, marți, ultimativ, în Modrogan, 22: «Indiferent ce spuneți, noi boicotăm referendumul!»“. Astfel FSN-ul bântuie ironic zbaterea din interiorul fostei-viitoare „Drepte unite“. O zbatere care poate fi înţeleasă şi din prisma celor trei sciziuni ale (fostului) FSN: cea din 1992 care a dat actualul PSD, cea din 2001, care a dus la un efemer partid al lui Petre Roman (FD) şi episodul PMP 2014. Primele două au dus la eşecuri al căror responsabil comun este Petre Roman: în 1992 pentru că nu a candidat la preşedinţie, dând astfel cadou lui Ion Iliescu o parte din propriul său electorat potenţial, în 2004 pentru că a candidat, agravându-şi astfel eşecul electoral cu unul mai profund dat de faptul că îi făcuse jocul lui Adrian Năstase. Triste contraperformanţe pentru partea reformistă a cuplului fondator al FSN! Iar acestea sunt semnificative azi, pentru că atât Vasile Blaga, parcă etern secretar general al PD, cât şi Traian Băsescu au fost din 1990, timp de un deceniu, în umbra charismaticului Roman. Sigur au avut ce învăţa atât din greşelile acestuia, din discursul său prooccidental-reformist şi mai ales din plasarea sa la intersecţia mai multor subsisteme-cheie ale perioadei postcomuniste.
Numai alierea celor doi a putut duce la pierderea PD de către aparent inamovibilul Roman. Iar Vasile Blaga nu a putut să nu se simtă trădat de Traian Băsescu, atunci când, în 2005, Emil Boc a fost paraşutat preşedinte al partidului devenit prezidenţial. Din acel moment, o rivalitate politică din interiorul fostului FSN, care se născuse cu 15 ani înainte la umbra lui Roman, se transforma într-un război rece.
Citește continuarea textului în Revista 22.