Moscova a declanşat ultimul asalt împotriva eforturilor Republicii Moldova de a face un pas decisiv spre aderarea la Uniunea Europeană şi de a se smulge din sfera de influenţă a Rusiei şi a activat regimul marionetă de la Tiraspol care a decis să instituie o graniţă artificială pe Nistru şi să re-aprindă conflictul îngheţat în urmă cu 21 de ani. La Moscova, Ministerul de Externe a fost fooarte explicit reafirmând că “reglementarea problemei transnistrene este blocată” şi că trupele ruse nu vor fi retrase. În aceste condiţii, Chişinăul trebuie să privească adevărul în faţă şi să aleagă în ce direcţie doreşte să meargă: spre Vest împreună cu România sau spre Est, împreună cu Transnistria.
Ceva bizar se întâmplă la Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu ne-a informat luni seara că problema conflictului din Transnistria a fost discutată atât în CSAT (deşi nu figura iniţial pe agendă) precum şi cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev. Şi cu toate acestea, autorităţile de la Bucureşti şi, în special Ministerul de Externe au rămas tăcute cu privire la evenimentele de dincolo de Prut. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ar fi avut ieri, când a primit o delegaţie parlamentară moldoveană, să transmită un mesaj de solidaritate cu guvernul de la Chişinău, dar nu a scos o vorbă. Poate că presa de la Chişinău exagerează, dar când Deutsche Welle titrează “Pericol de război pe Nistru”, atunci cineva de la Bucureşti ar trebui să reacţioneze.
Seminţele conflictului
Săptămâna trecută, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat un decret “Cu privire la frontiera de stat a republicii moldoveneşti nistrene”, care stabileşte limitele “graniţei” , în care a fost inclus şi oraşul Tighina, cu trei sate aflate sub jurisdicţia Chişinăului, printre care şi satul Varniţa. Conform decretului emis de Şevciuk, timp de câteva zile după intarea în vigoare a documentului, graniţa ar urma să fie demarcată cu „piloni de frontieră” şi „turnuri de observaţie”, regimul de trecere a aşa-zisei frontiere moldo-transnistrene urmând a fi înăsprit din partea forţelor separatiste. Decretul a fost motivat de decizia Chişinăului de a introduce controale ale transnistrenilor cu cetăţenie rusă şi ucraineană, parte a procesului de liberalizare a vizelor de călătorie în Uniunea Europeană. Ruşii atacă prin Şevciuk exact unde este Moldova vulnerabilă punând-o în faţa unei dileme existenţiale: Fie alege calea europeană şi abandonează Transnistria, fie se întoarce, împreună cu Transnistria în zona de influenţă rusă.
Când a fost ales “preşedinte”, Evgheni Şevciuk – un tânăr fost miliţian de origine ucraineană – mediatorii occidentali au sperat că acesta va da semnalul unui dezgheţ în relaţia cu Chişinăul, mai ales că fusese ales în faţa omului susţinut făţiş de Moscova. În 2012, fostul premier Filat s-a întâlnit de trei ori cu Şevciuk (o dată chiar la Muntele Athos), dar, în toamnă, Transnistria adopta un “concept de politică externă” în care prima prioritate era “integrarea euro-asiatică”, iar în februarie, Şevciuk refuza să-l întâlnească pe Filat în marja reuniunii grupului 5+2 de la Lvov.
Potrivit lui Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, “Chestiunea transnistreană nu s-a schimbat în datele ei reale de la schimbarea lui Igor Smirnov, pentru că miza ei a fost de la început aceeaşi: blocarea integrării euro-atlantice a R. Moldova”. În ceea ce priveşte reacţia Rusiei, Dungaciu afirmă că “este clar că trupele nu vor pleca din Transnistria, dar, în plus, Rusia, prin Tiraspol, nu face decât să se agaţe şi mai tare de R. Moldova, să o ţină mai aprope – acesta e si sensul legislaţiei privind frontierele a lui Şevciuk -, să nu o lase să plece spre spaţiul european. Cu cât mai tare va simţi Rusia ca vrea sa plece Chişinăul, cu atât se va agăţa mai tare de ea, sau va recunoaşte, la limită, Transnistria.” Şi ca o confirmare, viceministrul de Externe al Rusiei, Grigori Karasin, l-a chemat pe ambasadorul moldovean, Andrei Galbur, să dea explicaţii privind înregistratrea cetăţenilor străini care trec Nistrul şi, în aproape în acelaşi timp, declara pentru RIA Novosti că trupele ruseşti din Transnistria nu pleacă nicăieri. În paralel, Vocea Rusiei vorbea despre escaladarea conflictului.
Dilema Chişinăului
Potrivit lui Dungaciu, aceasta poate fi formulată astfel: “Pe de o parte, este vorba despre aspiraţiile europene ale actualei guvernări şi majorităţii oamenilor de peste Prut. Dar orice document semnat cu Bruxelles-ul presupune o graniţă estică stabilă şi controlabilă de către Chişinău. Care ar fi aceasta? Nu cea moldo-ucraineană, ci Nistrul, în raport cu care Chişinăul trebuie sa securizeze o graniţă, indiferent că o numeşte doar administrativă. Orice apropiere certă şi fermă de UE va duce, fatal, la o protejare a spaţiului controlat de către Chişinău de Transnistria. Dilema este asemănătoare cu situaţia din Kosovo: ce alegi? Europa sau Transnistria? Şi e o dilemă serioasă, pentru că, după 20 de ani de relativă izolare inclusiv faţă de România, s-a dezvoltat la Chişinău ceea ce am numit „moldovenism europenist”, adică un soi de discurs identitar care nu e nici cu România nici cu Rusia, e local, e adeptul teoriei „părţii care a devenit întreg”, adică R. Moldova faţă de România. (Paradoxul este că în acelaşi fel gândesc şi mulţi transnistreni atitudinea faţă de Chişinău)
În realitate, acest tip de discurs şi de opţiune politică, nu poate însă să aleagă clar între apropierea, chiar integrarea în UE şi renunţarea, fie şi temporară, neoficială, la Transnistria. Pentru că adepţii săi ştiu clar că o decuplare de Transnistria le anulează, practic, „raţiunea de a fi”. Garantul statalităţii R. Moldova fără referinţă la România este doar… Transnistria, oricât de paradoxal ar suna acest lucru. Fără această regiune, de ce nu s-ar integra mai bine această bucată de Basarabie în România, prin reunificare, pentru că ar intra direct şi fără efort în UE, s-ar securiza faţă de Rusia, cetăţenii ei ar deveni automat europeni etc.?” “Vom vedea la Chişinău un război al declaraţiilor „patriotice”, între cei care vor cu UE, dar fără Transnistria, şi cei care nu vor UE şi preferă reintegrarea cu Trasnistria.”, avertizează directorul ISPRI.
O dovadă în acest sens vom avea chiar astăzi, când are loc o şedinţă extraordinară a Parlamentului dedicată crizei transnistrene, pe care comuniştii au cerut deja conducerii să o facă publică. Între timp, ministrul Apărării de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, a declarat că “nu există premisele pentru un conflict militar” dar nu a uitat să adauge că “Suntem gata să dăm riposta cuvenită unui atac din partea forţelor transnistrene”.
