21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialConditii deplorabile de munca la Mittal Steel

Conditii deplorabile de munca la Mittal Steel

Astfel s-ar putea caracteriza conditiile in care sunt nevoiti sa munceasca cei mai multi angajati ai Mittal Steel Galati, deoarece starea vestiarelor si a grupurilor sociale este sub orice critica in multe uzine din combinat. Apa care abia curge, gresie si faianta care lipseste, grupuri sociale care lipsesc cu desavarsire, cantine care sunt folosite in alte scopuri, acestea sunt cateva din nemultumirile siderurgistilor care au fost aduse la cunostinta liderilor Federatiei Sindicale a Siderurgistilor (FSS) si a administratiei Combinatului. Pentru rezolvarea acestor probleme, care exista de cativa ani de zile, sindicalistii au solicitat administratiei sa ia o serie de masuri astfel incat conditiile de munca ale siderurgistilor sa se imbunatateasca. Potrivit presedintelui executiv al FSS Metarom, Nica Mocanelu, la nivelul combinatului s-a constituit o comisie alcatuita din membri ai sindicatului, respectiv vicepresedintele FSS, Mircea Scantei si reprezentanti ai administratiei care au inceput de ieri sa faca o evaluare, la nivelul fiecarei uzine, a starii grupurilor sociale si a investitiilor care trebuie facute. O situatie deplorabila in privinta grupurilor sociale si a vestiarelor exista si la cea mai mare uzina din combinatul galatean, respectiv Uzina de Laminate Plate (ULP). Potrivit liderului de sindicat de la ULP, Ionica Pricope, nu s-au mai facut investitii la acest capitol de circa cinci ani, existand locuri de munca, cum ar fi sectia ajustaj de la Laminorul de benzi la Rece, unde nu exista nici un grup social, desi pe un schimb lucreaza circa 60 de persoane. „La Uzina de Laminate Plate sunt foarte multe probleme cu grupurile sociale, in special cu vestiarele si cu grupurile sociale. Am cerut ca si cele trei cantine de la ULP sa fie renovate si modernizate, astfel incat angajatii sa poata lua masa acolo. Acum aceste cantine au alta destinatie”, ne-a declarat liderul de sindicat Ionica Pricope. Si liderul sindicatului de la UPDES, Toma Petru, sustine ca si la nivelul acestei uzine sunt probleme mari legate de starea grupurilor sociale.

Probleme de productie

Problemele de calitate aparute in ultimele doua luni in productia Mittal Steel Galati s-au rasfrant si asupra castigurilor de luna trecuta a celor 15.000 de siderurgisti. Astfel, din cauza hibelor aparute in calitatea produselor, in special a tablei produse la laminoare, majorarea salariala suplimentara medie pe combinat a fost in medie doar de 6,5%. Potrivit presedintelui executiv al FSS Metarom, Nica Mocanelu, la ora actuala se face o analiza la nivelul uzinelor din combinat pentru a se vedea cauzele care conduc la o calitate necorespunzatoare a productiei. Liderul de sindicat sustine ca cele mai mari probleme la acest capitol sunt la laminoare, calitatea tablei produse nefiind corespunzatoare. Potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Munca, salariatii pot primi lunar un bonus, al carui cuantum este stabilit in functie de niste criterii, acesta putand ajunge la 25% din salariul de incadrare. Cea mai mare crestere salariala suplimentara, in valoare de 10,8%, a fost primita de angajatii Uzinei Cocso Chimice, in timp ce salariatii de la ULP au beneficiat de o majorare suplimentara doar de 5,9%.

Cele mai citite

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă