Echipele de control din cadrul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Constanta au continuat seria actiunilor de control pe litoral.
Astfel, in prima jumatate a lunii iulie, inspectorii OJPC Constanta au efectuat actiuni de control tematic ce au vizat respectarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor in unitatile de cazare turistica din judet. In perioada 11-16 iulie au fost verificati 36 de agenti economici de pe litoral, 34 dintre acestia fiind sanctionati cu amenzi contraventionale. Pentru deficientele constatate pe timpul verificarilor, au fost aplicate amenzi in valoare de 11.300 lei noi.
Alte 4 structuri de primire turistica cu functiuni de cazare nu aveau afisat la loc vizibil numarul de telefon „TELCONS” si nici cel al OJPC Constanta, numere de telefon foarte utile consumatorilor.
Din cele 36 de unitati de cazare controlate, 9 aveau deficiente privind asigurarea starii generale de curatenie si igiena. Astfel, bateriile chiuvetelor si dusurilor erau ruginite si prezentau depuneri de calcar si piatra, oglinzile din bai si camere erau patate, perdelele rupte, iar usile aveau vopseaua exfoliata. Inspectorii OPJC au mai gasit in cateva unitati de cazare camere care aratau jalnic: saltele uzate si patate, dulapuri fara usi, mobilier cu furnirul exfoliat, infiltratii si pereti cu zugraveala exfoliata. In cadrul altor 3 unitati de cazare, echipele de control au descoperit ca nici o camera nu era dotata la nivelul normativelor. Dintre acestea fac parte doua pensiuni: una din Costinesti si alta din Vama Veche.
Inspectorii OJPC Constanta au dispus retragerea din circuitul de cazare a tuturor camerelor in care s-au constatat deficiente igienice.
De la inceputul Comandamentului Litoral si pana in prezent, inspectorii OJPC au aplicat 265 de sanctiuni contraventionale in valoare de 130.550 lei noi, fiind constatate produse cu abateri de la prevederile legale in valoare de 151.694,89 lei noi, din care produse in valoare de 1.386,33 lei noi au fost retrase din circuitul consumului uman si denaturate.