Functionarii din Institutia Prefectului nu si-au mai luat concediu anul acesta asa cum au vrut. Daca in anii trecuti conducerea Palatului Administrativ se confrunta pe perioada sezonului estival cu o criza acuta de personal pentru ca majoritatea functionarilor preferau sa plece in vacanta in aceasta perioada, anul acesta angajatii Institutiei Prefectului nu si-au luat concediu decat daca puteau fi inlocuiti. Concediile au fost aprobate in prima parte a anului doar pentru 15 zile, urmand ca zilele de concediu pana la o luna sa fie completate in ultima parte a acestui an. Prefectul Cristian Roman a declarat ca este primul an cand concediile au fost organizate astfel incat activitatea institutiei sa nu fie afectata. „E primul an cand planificam concediile astfel incat un functionar sa-l inlocuiasca pe altul. Inainte toata lumea isi lua cand vroia. Era buluc la concedii. Acum am aprobat concedii la maximum doi functionari din compartiment”, a declarat Cristian Roman, prefectul judetului Botosani. In luna august sunt aprobate de catre seful institutiei doar 13 cereri pentru concediu insa doar pentru 15 zile fiecare. „13 oameni pleaca luna asta in concediu de la noi. I-am obligat sa-si ia doar 15 zile in primele sase luni ale anului si 15 zile in urmatoarele. In cazul in care intervine o problema de sanatate sau in familie schimbam, facem o derogare”, a mai spus prefectul Roman. Tot in aceasta luna concediu de odihna vor avea si cei doi subprefecti, David Salgau si Mihai Elvadeanu. Daca cel din urma mai are doar cateva zile de concediu, subprefectul Salgau se pregateste sa paraseasca institutia pentru doua saptamani. Primul reprezentant al Guvernului in teritoriu si-a petrecut concediul in luna iulie, fiind inlocuit de subprefectul Salgau pe perioada celor 15 zile.