Săptămâna trecută a plouat cu acuzaţii de „trădare“, „capitulare“, „compromis toxic“ şi alte caracterizări similare. În sine n-ar fi fost o noutate, dar faptul că ele au căzut din direcţii diametral opuse – pe de o parte, din tabăra Antonescu-Voiculescu asupra lui Ponta, pe de alta, din aceea a comentatorilor din tabăra Morar-Macovei asupra lui Băsescu – e îngrijorător. În orice caz, fronturile de luptă s-au redesenat diferit faţă de cum erau până ieri: cu un „centru“ Băsescu-Ponta şi cu două extreme care se detestă, dar se înţeleg într-un punct – acela că centrul e trădător. N-ar trebui să trecem cu prea mare uşurinţă peste această bizară situaţie.
Departe de mine, desigur, de a echivala cele două extreme: de fapt, d-l Morar şi procurorii săi au tot dreptul să fie „extremişti“ – ei chiar sunt datori cu o atitudine inflexibilă. Niciun compromis nu e acceptabil în cazul unui magistrat şi tocmai de aceea gestul d-lui Morar de a demisiona de la conducerea interimară a Parchetului General e firesc. D-l Morar nu are a se plasa la nivelul politicii, ci numai la cel al marilor principii ale justiţiei şi legii, pe care e dator să le apere şi să le pună în aplicare, orice ar fi. Ceea ce a şi făcut de-a lungul a 8 ani – motiv pentru care are parte de toată admiraţia noastră. Altfel stau lucrurile cu politicienii: pentru ei inflexibilitatea şi radicalismul – chiar pentru o cauză bună – sunt dezastruoase. Căci sarcina lor nu e să aplice marile principii ca atare, ci să facă un pic mai bună lumea destul de rea în care trăim sau, la limită, să facă în aşa fel încât ea să nu fie mult mai rea. Cât despre comentatorii naivi şi prea pătimaşi care îi judecă pe oamenii politici asumând perspectiva procurorilor, cred că din partea lor se cere ceva mai mult discernământ.
Este, aşadar, compromisul Ponta-Băsescu privind numirile procurorilor o „capitulare“, cel puţin dacă îl privim din perspectiva lui Băsescu?
Mai întâi să notăm că sunt bune şanse ca „târgul ruşinos“ să fie în plină desfăşurare: adjuncţii de la DNA nu au fost nominalizaţi de premierul-ministru interimar al Justiţiei. Asta înseamnă că lista lor este subiect de negociere în continuare. Cred că unele nominalizări îndoielnice ale şefului (Tiberiu Niţu) şi adjuncţilor săi de la Parchetul General îi lasă preşedintelui o bună marjă de manevră pentru a aduce, în schimb, la DNA oameni „căliţi“ şi independenţi. Cred, de asemenea, că demisia lui Morar din fruntea Parchetului General, cerută de Ponta în mod insistent, a permis reluarea negocierilor. În fine, nu a fost nominalizat un nou ministru al Justiţiei, dar s-a decis ca acesta să fie un „tehnocrat“ – ceea ce este deja un câştig pentru o justiţie independentă. În al doilea rând, să notăm că mesajele venite din partea ambasadelor Statelor Unite şi Marii Britanii susţin „târgul ruşinos“ şi „capitularea“. „Ne bucurăm să vedem, se scrie în comunicatul Ambasadei SUA, că s-au făcut nominalizările de procurori, iar procesul consultativ poate merge acum mai departe.“
Când judeci un astfel de compromis trebuie să ai în vedere atât ceea ce consideri a fi o situaţie ideală, cât şi ceea ce pare a fi situaţia probabilă în absenţa compromisului. Soluţia ideală pentru continuarea reformelor în justiţie – propusă de preşedinte, dar şi de americani – fusese, de multă vreme, rocada dintre Morar şi Kövesi. Dorinţa USL, asumată din campania electorală, era să scape de ambii – ceea ce a şi încercat d-na Pivniceru. Cu alte cuvinte, se intenţiona subordonarea nemijlocită a DNA unor politicieni care vor să scape cu orice preţ de inculpare în dosare de corupţie. Compromisul rezultat: rocada se face numai pe jumătate (premierul numindu-şi omul său la Parchetul General), dar – aş spune – în jumătatea esenţială: la DNA nu vom avea şef un om al lui Voiculescu, ci pe doamna Kövesi, lăudată în rapoartele MCV. De aceea eu cred că e o victorie – nu majoră, dar reală, în condiţiile în care USL are 70 % din parlament, aproape toată administraţia totală şi când o opoziţie neputincioasă şi fărămiţată nu poate inspira decât descurajare.
Continuarea în Revista 22
