Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,Elena Udrea a semnat sâmbătă contractul de finanţare pentru proiectul „Complex turistic de nataţie Târgovişte”, în valoare de 23,13 milioane lei, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Proiectul a fost depus depus în cadrul Programul Operaţional Regional „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”.
Valoarea totală a proiectului este de 23.135.240 euro, din care 7.618,564 euro fonduri europene nerambursabile prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
„În cadrul proiectului se va realiza insfrastructura necesară pentru a oferi, atât turiştilor, cât şi localnicilor, o gamă largă de servicii de agrement şi relaxare. Cu bani europeni, la Târgovişte se va construi un ştrand funcţional pe perioada verii (va încorpora 3 bazine, plajă amenajată, tobogane cu apă bazin acoperit care va putea fi folosit pe parcursul întregului an, trei terenuri de tenis cu funcţiune de agrement, două terenuri de mini-fotbal, un teren de baschet, vestiare şi amenajări exterioare (spaţii verzi, parcare, locuri de joacă, zonă pentru biciclete şi role etc)”, a declarat Elena Udrea.
Potrivit MDRT, prin investiţiile realizate, autorităţile locale speră să crească numărul turiştilor care vor vizita oraşul şi, totodată, să crească numărul înnoptărilor în zonă. Odată cu finalizarea proiectului vor fi create 48 de noi locuri de muncă.
Totodată, pentru revitalizarea oraşului şi creşterea atractivităţii sale turistice, în municipiul Târgovişte se realizează, prin Programul Operaţional Regional, o serie de alte investiţii legate de infrastructura urbană, creşterea siguranţei cetăţenilor, modernizarea drumului de centură, a infrastructurii educaţionale şi promovarea potenţialului turistic.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, prin Programul Operaţional Regional s-au contractat, până în prezent, 33 de proiecte în valoare totală de 602,04 milioane lei, pentru toate cele 5 axe prioritare ale programului.