-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialComisie pentru reabilitarea bucuriei Mihaelei Geoană | OPINIE

Comisie pentru reabilitarea bucuriei Mihaelei Geoană | OPINIE

Aștept să se anuleze mandatul lui Băsescu din 2009 și s-o pună pe Mihaela (dragostea mea) să destupe șampania. Ar fi cumva ca la Olimpiadă când, la luni bune după festivitatea de premiere, se dovedește că un sportiv a fost dopat. I se retrage medalia, iar primul loc se acordă celui care fusese pe locul doi.

Cam asta ar trebui să fie finalitatea comisiei de anchetă proaspăt înființate pentru cercetarea alegerilor prezidențiale din 2009.

Și cum să înființezi o asemenea comisie dacă nu-l pui șef pe maestrul trucării alegerilor, proaspătul bronzat în Maldive Liviu Dragnea? Dacă nici el nu-și dă seama ce s-a întâmplat acolo, atunci cine?

Mă gândesc doar cum vor suna întrebările. Ce ați băut acasă la domnul Oprea? Ați râs mult de Geoană? Dar de Mihaela? Ați trucat alegerile în acea seară sau când erați mahmuri dimineață? Ce alegeri ați mai mânărit de atunci?

Singura curiozitate ar fi, probabil, elucidarea dilemei lui Ponta, care în 2009 a susținut că „sistemul lor de fraudare a fost mai bun“. Cred că asta ar fi miza pentru PSD. Să afle cum de-au furat unii mai mult ca ei.

Ar mai putea fi anulat și referendumul referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari, că doar a fost făcut de un președinte ilegitim.

Nici Emil Boc nu ar mai putea să spună că a fost premier. Ar trebui să-l punem pe Geoană să desemneze el unul și tot așa.

Nu-mi dau seama dacă nu cumva ar trebui să i se șteargă din CV lui Crin Antonescu scurta perioadă în care a fost președinte în locul suspendatului Traian Băsescu.
Că doar Băsescu nici n-ar fi trebuit să ocupe acel loc, deloc.

Altfel, efectul acestei comisii este unul pur decorativ. Majoritatea celor implicați sunt ieșiți din schemă, care pensionat, care cu un dosar sau două.

Pentru că mi-e greu să cred că toată această poveste se va lăsa cu un dosar penal pentru fraudarea alegerilor. Aceeași echipă de forță ar fi putut să fraudeze și alegerile de anul trecut, că doar erau cam pe aceleași funcții. Între timp, s-au mai rărit.

Totuși, chiar dacă dezvăluirile vin la aproape opt ani de la acele alegeri, ar trebui ca întreaga situație să fie cercetată cât se poate de serios, iar concluziile să fie fără echivoc.

Până acum, nicio comisie parlamentară nu a putut realiza o anchetă ale cărei concluzii să aibă urmări concrete.

Dar vom avea circ în continuare, tocmai acum, când a fost retrasă mult-anunțata Lege a salarizării, piatra de temelie a promisiunilor electorale făcute de PSD.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă