5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialComisia UE-Şova

Comisia UE-Şova

Studiul de fezabilitatea pentru autostrada Piteşti-Sibiu nu are o perioadă minimă de realizare, potrivit Comisiei Europene care demontează astfel declaraţia ministrului Transporturilor, Dan Şova, potrivit căreia perioada minimă impusă este de 24 de luni, a confirmat purtătorul de cuvant al Directoratului General pentru politici regionale al Comisiei Europene, citat de Hotnews.

Astfel, prin informaţia oficială din partea Comisiei Europene argumentul ministrului Dan Şova în baza căruia vrea să demareze construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu abia peste doi ani nu mai este valid.

“După ce se termină studiul de fezabilitate în 12 luni, urmează procedurile de aprobare a lui; se va începe licitaţia pentru atribuirea de lucrări, care va dura 6 luni. Dacă punem 6 luni acum, 12 şi cu 6, în cel mai bun caz în 24 de luni se pot începe lucrările pe Sibiu-Piteşti”, a scris Şova pe blogul personale, la începutul lunii martie, despre construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Dacă în luna decembrie a anului trecut, Şova spunea că nu există bani pentru a face autostrada, în prezent argumentul care stă la baza întârzierii începerii construcţiei este studiul de fezabilitate.

Citeşte şi: Sibiu-Piteşti. Studiul de fezabilitate, mai dificil decât realizarea autostrăzii

După postarea pe blog, Şova a fost sancţionat de premierul Ponta, care a declarat că ministrul Transporturilor nu ştie despre ce scrie şi mai bine să se abţină de la asemenea comentarii despre autostrăzile României. 

Contactat de România liberă pentru a comenta informaţiile oferite de reprezentantul Comisiei Europene, ministrul Şova nu a răspuns până la ora publicării acestei ştiri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă