Ţările membre UE nu vor mai avea voie să-şi exporte deşeurile nucleare în alte ţări, potrivit unei noi propuneri prezentate miercuri de Comisia Europeană. România se afla printre cele câteva ţări foste comuniste, care au trimis reziduurile nucleare în trecut în Rusia, relatează NewsIn.
În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, dacă statele UE nu doresc să depoziteze resturile combustibilului nuclear şi deşeurile radioactive pe teritoriul propriu, pot plăti ţări din afara blocului european care să preia aceste rămăşiţe. Comisarul UE pentru energie, Guenther Oettinger, vrea să pună capăt însă acestei practici.
„Nu vrem să exportăm deşeuri nucleare în ţări care nu sunt membre UE, aceasta este o soluţie ieftină (…), dorim ca deşeurile nucleare să rămână în totalitate pe teritoriul nostru, ceea ce înseamnă că fiecare îşi asumă responsabilitatea pentru propriile reziduuri”, a declarat Oettinger.
Oficialii UE au reamintit că reziduurile nucleare din câteva foste state comuniste – între care România, Cehia, Slovacia şi Letonia – au fost trimise în trecut în Rusia, unde standardele de siguranţă sunt considerate mai puţin severe decât în comunitatea europeană.
Moscova recuperase, până la 1 septembrie anul acesta, 1,3 tone de uraniu puternic îmbogăţit – combustibil nou sau combustibil uzat – provenind de la reactoarele de cercetare de fabricaţie rusă din străinătate, inclusiv din România. Ţara noastră, cu sprijinul SUA, şi-a evacuat în Rusia, în 2009, întregul stoc de uraniu puternic îmbogăţit (peste 50 de kilograme). Acest combustibil se afla la reactorul de cercetare de la Piteşti şi la reactorul nuclear de cercetare de la Măgurele.
Comisarul Oettinger a prezentat miercuri un proiect de directivă care ar obliga guvernele UE să se ocupe de reziduurile radioactive pe termen lung – în prezent acestea sunt depozitate în facilităţi provizorii care au o durată de viaţă de 50-100 de ani. CE doreşte ca acestea să fie îngropate la sute de metri sub pământ.
Cele 14 ţări UE care folosesc în prezent energie nucleară – Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Suedia, Finlanda, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria – vor fi afectate cu precădere de noua reglementare. Polonia şi Italia intenţionează, la rândul lor, să dezvolte energia nucleară.
Ce propune Comisia
În fapt, Comisia a propus miercuri anumite standarde de securitate pentru depozitarea definitivă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive care provin de la centralele nuclearo-electrice, precum şi din activităţile medicale sau de cercetare. Prin directiva propusă, statelor membre li se cere să prezinte programe naţionale în care să specifice când, unde şi în ce mod vor construi şi vor gestiona depozite definitive de deşeuri radioactive pentru a se garanta cele mai înalte standarde de securitate.
Directiva conferă standardelor de securitate convenite la nivel internaţional caracter juridic obligatoriu şi executoriu în Uniunea Europeană, precizează un comunicat al CE.
Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, a declarat că „securitatea nucleară este de interes pentru toţi cetăţenii şi pentru toate ţările UE, indiferent dacă sunt în favoarea sau împotriva energiei nucleare. Trebuie să ne asigurăm că avem cele mai înalte standarde de securitate din lume pentru a ne proteja cetăţenii, apele şi solul împotriva contaminării radioactive. Securitatea este indivizibilă. Un accident care are loc într-una dintre ţări poate avea efecte devastatoare şi asupra celorlalte”, a argumentat comisarul.
În consecinţă, Comisia propune instituirea unui cadru obligatoriu din punct de vedere juridic şi executoriu la nivelul UE, pentru a se garanta aplicarea, de către toate statele membre, a standardelor comune elaborate în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru toate etapele gestionării a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, până la depozitarea definitivă.
Directiva prevede, în special, următoarele:
– Statele membre trebuie să elaboreze programe naţionale în termen de patru ani de la adoptarea directivei. Aceste programe trebuie să cuprindă: planuri pentru construcţia şi gestionarea instalaţiilor de depozitare definitivă, prezentând un calendar concret pentru construcţie, cu etapele şi descrierea tuturor activităţilor necesare pentru implementarea soluţiilor de depozitare definitivă, evaluări ale costurilor şi schemele de finanţare alese.
– Programele naţionale trebuie notificate. Comisia poate solicita statelor membre modificarea acestora.
– Două sau mai multe dintre statele membre pot conveni asupra utilizării unui depozit definitiv situat pe teritoriul unuia dintre ele. Nu este permis exportul de deşeuri nucleare în scopul depozitării definitive în ţări din afara UE.
– Publicul trebuie informat de către statele membre şi trebuie să aibă posibilitatea de a participa la procesul decizional cu privire la gestionarea deşeurilor nucleare.
– Standardele de securitate elaborate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică devin obligatorii din punct de vedere juridic. Acestea implică existenţa unor autorităţi independente care acordă autorizaţii pentru construirea depozitelor şi verifică analizele de securitate pentru fiecare depozit în parte.
UE produce anual 7.000 de metri cubi de deşeuri înalt radioactive
Greenpeace a criticat directiva propusă, argumentând că nu s-a ajuns încă la un consens ştiinţific în privinţa adâncimii la care reziduurile nucleare s-ar afla în siguranţă. Comisia Europeană susţine însă că există un larg consens în rândul oamenilor de ştiinţă şi al organizaţiilor internaţionale, precum AIEA, potrivit căruia depozitarea geologică la mare adâncime reprezintă cea mai sigură şi mai adecvată soluţie de depozitare pe termen lung a deşeurilor nucleare de activitate înaltă.
Comisia Europeană a pornit de la premisa că la mai bine de 50 de ani de la punerea în funcţiune a primului reactor nuclear pentru producerea energiei electrice (în 1956, la centrala Calder Hall din Regatul Unit), nu există încă depozite definitive pentru deşeuri nucleare.
Anual, în UE se produc în mod obişnuit 7 000 de metri cubi de deşeuri radioactive de activitate înaltă, acestea fiind în majoritate păstrate în depozite intermediare. Deşeurile de activitate înaltă reprezintă acea parte a combustibilului nuclear uzat reprocesat care nu poate fi reutilizată şi trebuie, prin urmare, depozitată definitiv.
Aceste depozite intermediare sunt necesare pentru răcirea şi scăderea nivelului de radiaţii al elementelor combustibile şi al deşeurilor de activitate înaltă, însă nu sunt soluţii pe termen lung, deoarece necesită întreţinere şi supraveghere continuă. Fiind de obicei situate aproape de suprafaţă sau la suprafaţă, depozitele intermediare implică, de asemenea, riscuri de accidente în situaţii precum prăbuşirea unor aeronave, incendii sau cutremure.
Conform Tratatului Euratom, UE are competenţa juridică de a proteja populaţia împotriva radiaţiilor ionizante. Decizia cu privire la mixul de energie este, însă, de competenţă naţională.
Franţa, Suedia şi Finlanda deja s-au angajat să aibă operaţionale între 2020 şi 2025 aşa-numitele depozite geologice subterane, facilităţi care ar urma să păstreze material radioactiv ce poate avea o durată de viaţă de până la un milion de ani.
