Alegătorul occidental buimăcit de impactul crizei datoriilor asupra propriului nivel de trai arată cu degetul spre politicieni: „De ce nu ne-aţi avertizat, de ce nu aţi luat măsuri?” sunt întrebările strigate astăzi de milioane de protestatari pe străzile Atenei şi Lisabonei.
În România, USL are grijă să nu fie deranjat cu asemenea chiţibuşării – prin calitatea candidaţilor săi la alegerile parlamentare îi dă de înţeles din start electoratului că are zero motive să se aştepte la vreo îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Spre deosebire de PDL, USL nici măcar nu se mai oboseşte să-şi amăgească electoratul cu o mână de oameni calificaţi, apţi să ocupe poziţii de mare responsabilitate. Este, ce-i drept, şi aceasta o realizare – anume de a selecta candidaţii după chipul şi asemănarea liderilor de partid.
Viziunea conducerii USL pentru viitorul ţării este cât se poate de limpede: Oricum nu este nimic de făcut în vederea ameliorării vieţii de zi cu zi a cetăţenilor şi, în plus, puţin probabil ca această situaţie să se schimbe prea curând. Ca atare, efortul identificării unor candidaţi care ar putea ridica aşteptările oamenilor cu privire la viitor în general şi clasa politică în special nu-şi are rostul, fiind de preferat tagma celor ce confirmă truismul despre dezinteresul total al aleşilor faţă de soarta oamenilor pe care îi reprezintă. Astfel, PSD a decis să meargă preponderent pe mâna unor personaje recomandate fie de relaţia lor de rudenie cu diverşi grei ai partidului, fie de sfera de influenţă pe care şi-au clădit-o de-a lungul anilor. Partidul mizează cu alte cuvinte pe ideea metamorfozării într-un soi de reţea medievală de clanuri, cu familii ce domnesc laolaltă cu alaiul lor peste oraşe sau chiar regiuni întregi – că tot e familia nucleul societăţii şi pe deasupra un pilon al stabilităţii sociale.
Mult mai averturier s-a demonstrat PNL. Pseudoliberalii români dispun, desigur, de propriile lor sfinte familii politice, dar de această dată au preferat să-şi înnobileze partidul cu o serie de candidaţi burleşti. Din punct de vedere al liderului lor, poporul poate fi privat de pâine, dar nu şi de circ, drept care a avut grijă ca formaţiunea sa să iasă la înaintare cu un potpuriu de personaje pestriţe pentru a oferi electoratului un spectacol cât mai pitoresc. Saltimbancul Gigi Becali poate defila acum alături de profesorul Daniel Barbu, politolog notabil prin relevarea futilităţii oricăror eforturi de a schimba ceva în bine în România, dar şi braţ la braţ cu Sorin Roşca Stănescu sau Victor Ciorbea – ambii adversari declaraţi şi zgomotoşi ai lui Ion Iliescu până când au descoperit avantajele sistemului oligarhic pe acesta îl lasă moştenire României.
Viziunea lui Crin, deşi rămasă neaplaudată de o bună parte a liberalilor, creionează o nouă destinaţie pentru Palatul Parlamentului: Din moment ce suveranitatea poporului n-a fost luată în serios nici de Ceauşescu, nici de urmaşii săi postdecembrişti iar noţiunea tinde oricum să devină desuetă în Europa, de ce să nu devină România un trend-setter prin promovarea comediei alternative – monstruosul edificiu de pe Dealul Spirii putând lesne servi drept sediu central global pentru noul trend politic. Lista candidaţilor PNL pare alcătuită anume pentru a evidenţia natura bufă a politicii, astfel că Europa va avea curând şansa să nu mai privească exclusiv încruntat către România, ci să-şi descreţească frunţile urmărind regulat mirabilul cabaret politic de pe malurile Dâmboviţei. Dacă exaltatul lider liberal stătea ceva mai bine la capitolul cultură politică, lansa de mult comicului italian Beppe Grillo şi Mişcării sale de Cinci Stele – ajunsă a treia forţă politică a ţării după ultimele locale – invitaţia de a deveni un „special guest star” permanent la Bucureşti pentru a o transforma într-o veritabilă Mecca a circului politic. Cu puţin noroc, Antonescu ar putea chiar contribui la promovarea industriei turismulului autohton şi astfel la creşterea PIB-ului ţării.
Confruntaţi cu perspectiva reinventării României ca butaforie în versiunea neaoşă a canalului Comedy Central, rămâne de văzut câţi cetăţeni vor agrea trendul avansat de Crin şi câţi mai speră, totuşi, la „aleşi” care să le şi reprezinte, măcar ocazional, interesele. Maramureşenii bunăoară se declară interesaţi de candidaţi care „au făcut ceva pentru comunitate” şi nu doar se peregrină pe acolo în postura de „turişti pe banii” localnicilor, i-a transmis public edilul băimărean Cătălin Cherecheş liderului său. Aflându-mă la Turda zilele trecute, am putut observa nenumăraţi tineri plini de energie şi dornici de muncă care însă nu găsesc o slujbă deoarce întregul sector industrial al oraşului este la pământ. Cum şomajul se agravează în tot mai multe ţări europene, pentru aceştia nu mai intră în calcul nici varianta emigrării, ajungând practic prizonierii ţării şi guvernului lor care nu fac nimic pentru ei.
În consecinţă, îi recomand călduros lui Crin Antonescu să-şi trimită noii candidaţi-vedetă urgent la Turda – din moment ce partidul său zis liberal şi aflat în coaliţia de guvernare de mai bine de jumătate de an nu a făcut absolut nimic pentru crearea de locuri de muncă, barem să-i înveselească niţel pe localnici, că tot a ridicat circul politic de cea mai joasă speţă morală la nivel de program electoral. Curând vom afla cu toţii cui îi este dat să râdă la urmă – ex-interimarului sau românilor.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
