17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialComedia romantică pe alocuri chiar scabroasă, dar cu câteva momente reuşite

Comedia romantică pe alocuri chiar scabroasă, dar cu câteva momente reuşite

Pornind de la cartea lui Karyn Bosnak „De 20 de ori femeie”, publicată în 2006 (şi care aduce mult cu „Bridget Jones”), Mark Mylod, regizor britanic cu precădere de televiziune, care a lucrat cu Sacha Baron Cohen, ceea ce se vede clar din excesele de vulgaritate, a încropit un filmuleţ, bazat pe scenariul altor două femei: Gabrielle Allen şi Jennifer Crittenden.

Aceasta din urmă a luat câteva premii Emmy pentru „Seinfeld” şi „Toată lumea îl iubeşte pe Raymond”, deşi a debutat cu o animaţie, ce-i drept genială, „Familia Simpson”. Cuplul de actori ales ca să ilustreze o poveste clar previzibilă este format din Anna Faris, cunoscută mai ales din seria „Scary Movie” (deşi a mai avut câte un rolişor şi în „Rătăciţi printre cuvinte”/„Lost in Translation” sau chiar şi într-un alt oscarizat „Brokeback Mountain”. El este Chris Evans, pe care abia l-aţi văzut în „Captain America”.

Punctul de plecare este unul care va stârni ceva curiozităţi sau chiar şi o incursiune în trecutul multor spectatoare dornice să-şi amintească câţi iubiţi au avut, pentru că în conformitate cu un studiu dintr-o revistă, fireşte de femei, dacă ai trecut de 20 de amanţi şansele de a te mai mărita scad exponenţial. Sigur că şi mai complicat, cel puţin pentru fata în chestiune, ar fi să stabilească: a existat marea iubire sau n-a întâlnit-o încă?

Destinul îi scoate în cale un vecin afemeiat, cu care e absolut convinsă că nu va avea, în veci, nici un fel de aventură. Discuţiile între amice sunt la limite debile, iar incursiunile în trecutul nu foarte îndepărtat amoros sunt destul de superficiale şi neconvingătoare.

În plus, o soră care tocmai se pregăteşte de o nuntă strălucită, pe care din gelozie veşnica celibatară va încerca s-o distrugă, cu orice preţ, printr-o beţie cruntă şi un discurs imbecil constituie o soluţie care s-a mai văzut în atâtea filme, încât am putea şi noi să le numărăm ca pe aventurile personajului principal.

Sigur că există şi replici cât se poate de nerealiste, se vede că nu un bărbat e autorul lor, de genul „Oare cui îi pasă cu câţi te-ai culcat?” ori ideea că „Amanta trebuie să fie net mai puţin inteligentă decât amantul”. În schimb, general valabil rămâne lungul şir de profitori de toate felurile şi înfăţişările. Cea mai nostimă scenă poate fi adjudecată de cea cu Fostul, de culoare, care se dovedeşte a fi gay şi pentru că vrea să candideze la preşedinţie are nevoie de un paravan de însurătoare.

Cu siguranţă, însă, că filmul a avut mult noroc pentru că a inaugurat Grand Cinema Digiplex, din Băneasa Shopping Mall, care a avut o lansare spectaculoasă, însoţită de o expoziţie, într-un spaţiu denumit Imagika, în care au fost expuse aparate de proiecţie dintre cele mai vechi şi celebre de pe vremea „Cleopatrei” cu Liz Taylor şi Richard Burton, până la cele mai moderne, dar şi una de costume impresionante din producţiile autohtone istorice, semnate ca regie de Sergiu Nicolaescu.

Noile săli de cinema au şi o culoare distinctă, violetul, în care au fost îmbrăcate gazdele şi plus o prezenţă de mare calibru cinematografic, hollywoodiană putem spune, deja: Maia Morgenstern. Sălile care poartă nume distincte cum ar fi Ultra sau Epika, precum şi cele VIP: Grand Studios sunt 13 la număr, au nu numai un sunet impecabil (IOSONO, invenţie nemţească), ci şi fotolii ecologice, comode şi reglabile precum cele de first class, din avioanele de lux.

Ecranele au o textură specială pe lângă faptul că sunt imense, ceea ce face ca imaginea să fie impecabilă. La o parte dintre scaune se poate renunţa şi spaţiul devine ideal pentru spectacole de toate tipurile, mai ceva ca la Buenos Aires. Printre găselniţe, în sfârşit, există o garderobă (ca pe vremuri la Sala Palatului), biletele se vând precum cele pentru liniile aeriene, la automate şi chiar există o promisiune că se vor putea lăsa în siguranţă copiii să vadă un film, cât părinţii merg la cumpărături.

CARE-I NUMĂRUL TĂU?/ WHAT’S YOUR NUMBER
2 stele din 5
SUA, 2011, 1h 46min.
Regia: Mark Mylod.
Cu: Chris Evans, Anna Faris, Mike Vogel, Ivana Milicevic, Thomas Lennon.
Distribuit de Odeon Cineplex

 

 

Cele mai citite

Liga Națiunilor: Germania-Ungaria 5-0 Olanda-Bosnia-Herțegovina 5-2

Selecţionatele Germaniei şi Olandei au obţinut victorii la scor, sâmbătă, în primele lor meciuri din noua ediţie a Ligii Naţiunilor la fotbal. Germania a surclasat...
Ultima oră
Pe aceeași temă