Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate din Europa, a declarat că NATO are nevoie de un cadru legal pentru a apăra ţările care nu sunt membre NATO, în contextul în care Rusia ar putea efectua incursiuni militare în Republica Moldova şi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, citat de publicaţia The Hill şi preluată de Mediafax.
NATO trebuie să clarifice politica sa şi în relaţia cu ţări care nu sunt membre ale Alianţei şi care riscă să le fie încălcată suveranitatea de către Rusia, a continuat Breedlove. "Ce asigurări le pot fi oferite acestor ţări? Şi care ar fi pronumele personal în această frază? Cine suntem «noi»? Este vorba de NATO? Este o coaliţie? Sunt alianţe de tip bilateral?", a subliniat Breedlove, citat de The Washington Times.
"Adaptăm Alianţa Nord-Atlantică pentru un viitor diferit", a continuat generalul american, precizând că Statele Unite au nevoie totuşi de Rusia "pe termen lung", pentru o Europă "întreagă, liberă şi aflată în pace". "Rusia trebuie să fie parte a acestei Europe", a subliniat Breedlove