Colegul polițistului înjunghiat în gara Burdujeni din Suceava a scris, pe pagina sa de Facebook, un mesaj către ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prin care o întreabă retoric câţi oameni ai legii trebuie să mai moară ca să se ia măsuri, potrivit Mediafax.
"Nu a trecut o lună de când «urlam» public: NE MOR COLEGII ÎN STRADĂ!! I-a păsat cuiva? NU…au decis să fiu cercetat pentru asta. Colegul meu, iertate fie-i păcatele, lucra SINGUR, cu bună-ştiinţa şefilor, pe care personal îi consider direct răspunzători, VINOVAŢI de moartea lui Sorin…încă nu-mi vine să cred că nu mai e… Câţi mai trebuie să murim, Doamna Ministru? mai
Pe câţi dintre noi mai trebuie să avansaţi subinspector post-mortem, Doamna Ministru? Câte soţii şi copilaşi mai trebuie să plângă, «consolaţi» de mesajele fade ale MAI, în timp ce îşi înmormântează eroii?", a scris Bogdan, un coleg al poliţistului Sorin Vezeteu, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că poliţistul ucis se afla în misiune de patrulare, însoţit de cel puţin un coleg.
"Din informaţiile pe care le am până acum, poliţistul executa serviciul în tură de 12 ore în intervalul orar 20.00-08.00, fiind planificat împreună cu un coleg, agent şef principal de poliţie. În acea perioadă se desfăşurau zilele oraşului Fălticeni, dar era şi Sfântul Ilie şi cei doi desfăşurau activităţi în staţia Burdujeni, sub coordonarea unui comisar de poliţie, însuşi şeful acestei secţii de poliţie a fost prezent în momentul în care s-a petrecut incidentul. Din informaţiile pe care le-am primit, agentul se afla în tură, însoţit de cel puţin un coleg", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.
Ministrul de Interne a admis însă că, din informaţiile primite, poliţistul era singur pe peron în momentul în care a fost atacat şi a fost ajutat de trecători până ce ceilalţi poliţişti au ajuns.
"În momentul în care s-a întâmplat agresiunea, agentul era în faţa gării, cu faţa către liniile de cale ferată, iar la distanţă, la aproximativ 150 de metri erau cei doi colegi, care se aflau în patrulare. De ce poliţistul a fost singur în momentul agresiunii ţine de tactica poliţienească. Detalii vreau să dea cel care a elaborat planul de măsuri", a completat Carmen Dan.
Carmen Dan a adăugat că agresorul avea antecedente penale, nu în România, şi că se pare că "ura uniforma de poliţist".
Poliţistul Sorin Vezeteu se afla, joi noaptea, pe peronul gării Burdujeni, din Suceava, când un bărbat a venit spre el şi l-a înjunghiat din spate, în jurul gâtului. Omul legii a căzut, apoi agresorul l-a înjunghiat din nou de mai multe ori. Poliţistul nu a supravieţuit. Sorin Vezeteu avea 38 de ani şi lucra de 15 ani în Poliţia TF, fără să fi fi avut vreo abatere. Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori. Atacatorul a fost prins imediat după comiterea faptei şi ulterior a fost reţinut. Potrivit poliţiei sucevene, nu a existat niciun fel de conflict între poliţist şi agresor anterior atacului.