3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialColegiul Medicilor avertizează: Doctorii ar putea demisiona în masă ca în Slovacia

Colegiul Medicilor avertizează: Doctorii ar putea demisiona în masă ca în Slovacia

Colegiul Medicilor din România avertizează Guvernul că medicii au ajuns la limita epuizării şi a suportabilităţii şi că ar putea apărea o situaţie similară celei din Slovacia, unde serviciile medicale au fost paralizate după ce medicii au demisionat în masă pentru a protesta faţă de veniturile mici.

„Colegiul Medicilor din România salută decizia Guvernului slovac, care a trecut de la o poziţie de forţă la negocieri, în vederea şi încheierea unui acord cu medicii protestatari. De la început, CMR a fost alături de de medicii slovaci şi le înţelege revendicările, care sunt similare cu cele ale medicilor din România. Colegiul Medicilor din România avertizează Guvernul român că o situaţie similară se poate repeta la noi în ţară, întrucât medicii au ajuns la limita epuizării şi a suportabilităţii”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei profesionale, citat de Mediafax.

CMR precizează că a solicitat Guvernului deblocarea posturilor şi nu a primit nici un răspuns, a cerut finanţare corespunzătoare pentru sistem şi bugetul Sănătăţii este tot mai mic de la an la an.

„Aşa-zisa creştere cu 4% în proiectul de buget pe 2012 este falsă, deoarece ea a fost impusă de plasa arieratelor rostogolite de către FMI. În mod real, în 2012 unităţile medicale vor primi mai puţini bani decât în 2011”, a precizat sursa citată.

În opinia CMR, prin pregătirea noului proiect al Legii sănătăţii, „a cărui varianta oficială nu a văzut-o nimeni şi care nu a fost deocamdată supusă dezbaterii publice”, se încearcă să se impună medicilor, „prin dictat şi nu prin negociere”, Contractul de asigurări.

„Sper ca în al 13-lea ceas, guvernanţii să înţeleagă că sănătatea este o prioritate naţională, şi nu numai declarativ, dar şi în realitate. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că un sistem de sănătate subfinanţat şi în care medicii sunt blamaţi nu poate fi funcţional. Mişcarea revendicativă din Slovacia există deja în România prin exodul medicilor, care poate să ducă la colapsul sistemului. În acelaşi timp, guvernanţii nu trebuie să uite că şi puţinii medici care au rămas să lucreze în România nu vor suporta la nesfârşit situaţia actuală şi că exemplul Slovaciei poate fi urmat şi de alte ţări. Trebuie să remarc solidaritatea la nivel european a tuturor organismelor profesionale ale medicilor, al CPME-ului şi consider că este necesar să redăm speranţa corpului medical prin respect faţă de acesta, prin libertate şi autonomie profesională, prin venituri corespunzătoare cu responsabilitatea muncii lor”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

El a precizat că CMR consideră că o condiţionare a finanţării sistemului şi a creşterii veniturilor medicilor de aşa-zise măsuri de reformă în sistem este o măsură care aduce atingere atât medicilor cât şi pacienţilor.

Medicii slovaci care au demisionat în masă pentru a protesta faţă de veniturile mici şi condiţiile dificile de muncă vor renunţa la mişcarea lor după ce au ajuns la un acord cu Guvernul în noaptea de vineri spre sâmbătă, a relatat AFP.

„Am încheiat un acord după negocieri lungi şi dificile”, a declarat premierul Iveta Radicova, citată de agenţia de presă SITA.

„Sunt convisă că medicii se vor întoarce la pacienţii lor”, a adăugat Radicova.

Şeful sindicatului medicilor slovaci, Marian Kollar, a confirmat că mişcarea se va încheia, dar nu a precizat când îşi vor relua activitatea cei 1.200 de medici demisionari şi ceilalţi aflaţi în grevă.

Mişcarea de protest a medicilor a constrâns Guvernul să declare stare de urgenţă în 13 districte ale ţării unde spitalele nu au asigurat decât urgenţele şi unde unele şi-au închis secţii întregi.

Medicii cer ca salariile lor să reprezinte de la 1,5 până la de trei ori salariul mediu din Slovacia, respectiv între 1.140 şi 2.280 de euro. În prezent, salariul mediu al unui medic tânăr din Slovacia este de 550-600 de euro, iar cel al unui specialist experimentat este de 1.000-1.200 de euro.

Acordul între medici şi Guvern prevede, de asemenea, amendamente la Codul Muncii pentru reducerea săptămânii de muncă la 48 de ore maxim, precum şi încetarea privatizării spitalelor publice.

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă