14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialColaborarea romano-ungara: multe proiecte, nimic concret

Colaborarea romano-ungara: multe proiecte, nimic concret

Guvernul Romaniei si cel al Ungariei au stabilit ieri la Szeged ca cetatenii celor doua tari vor putea avea carduri de sanatate care pot fi folosite in ambele tari, iar diplomele vor fi recunoscute reciproc.

Sedintele comune de guvern romano-ungare se rezuma la proiecte administrative, dar fac abstractie de relatiile directe dintre romanii si maghiarii care traiesc in Ardeal.

Premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, a incercat ieri la sedinta comuna de guvern sa explice ca "autonomia nu este o cale spre dezintegrare", introducand in acest fel in discutie subiectul Legii statutului minoritatii, respins de toate partidele autohtone, cu exceptia PNL. Acest proiect de lege include o forma de autonomie culturala, in care de pilda reprezentantii maghiari ar putea controla directiile locale de cultura in localitatile in care sunt majoritari. Legea statutului va ramane insa o restanta a cabinetului roman, dupa cum marturiseste chiar premierul Tariceanu, explicand ca nu mai exista "nici o speranta ca legea sa fie adoptata in actuala sesiune parlamentara". 

Cele doua guverne nu discuta insa despre realitatile de la firul ierbii, ci se concentreaza mai degraba pe colaborari de tip comunitar, astfel ca Bucurestiul si Budapesta au stabilit ieri ca vor negocia un nou acord referitor la desfasurarea traficului pe frontiera de stat in vederea construirii  in comun a liniei feroviare de mare viteza pe ruta Budapesta-Bucuresti-Constanta, o investitie estimata la cateva miliarde de euro. Aceasta ruta va continua traseul Paris-Viena-Budapesta, iar termenul de finalizare este 2015.

 

Tot in ceea ce priveste transporturile, Executivele roman si maghiar au stabilit ca pana la sfarsitul acestui an vor inaugura o linie electrica de interconexiune pe traseul Arad-Bekescsaba.
In ceea ce priveste conducta Nabucco, gazoductul care ar trebui sa reduca dependenta energetica a statelor UE fata de Rusia, premierul Tariceanu a spus ca Romania este interesata ca acest proiect sa prinda viata, de aceea  si-ar dori o colaborare "mai stransa" cu Ungaria pe aceasta tema. Premierul Tariceanu a reamintit ca Romania si-a fixat ca obiectiv aderarea la spatiul Schengen in 2011, atunci cand la presedintia rotativa a Uniunii Europene se va afla Ungaria. Cat despre domeniul sanatatii, ministrii de resort din cele doua tari au stabilit ca cetatenii romani vor putea deconta in tara cheltuielile pentru tratamente sau operatii efectuate in Ungaria.

 

In domeniul educatiei, autoritatile romane si ungare vor recunoaste reciproc diplomele, certificatele de studii si titlurile stiintifice acordate de institutiile de invatamant acreditate din Romania si Ungaria. Dincolo de aceste decizii, profesorul Salat Levente vorbeste despre restantele reconcilierii care, potrivit planului, ar fi trebuit sa urmeze modelul franco-german, de pilda crearea unui institut de tineret romano-maghiar care "exista pe hartie, insa nu si in practica, ceea ce arata ca nici o parte nu este interesata cu adevarat de acest lucru".

 

Profesorul de stiinte politice a argumentat ca "un studiu sociologic despre relatiile interetnice din Transilvania arata ca oamenii de aici se inteleg foarte bine, cu conditia sa evite discutarea subiectelor sensibile, ceea ce demonstreaza ca reconcilierea statala nu are baze solide". In opinia lui Salat Levente, exista probleme nediscutate, cum ar fi o viziune comuna asupra istoriei celor doua natiuni sau problema autonomiei culturale, care "este greu de inteles ca nu este o forma de separare, ci una de integrare". De aceea, el socoteste ca "aceste sedinte sunt spectaculoase, insa, din pacate, a doua zi se revine la climatul de suspiciune, neincredere si acuze intre romani si maghiari".

Cele mai citite

NATO va respinge propunerea lui Trump de a majora cheltuielile de apărare la 5% din PIB

Potrivit oficialilor NATO, ţinta de 5% din PIB, avansată de Donald Trump, este considerată imposibil de atins din punct de vedere economic şi politic...
00:01:45

VIDEO. Vladimir Putin dorește să se întâlnească cu Donald Trump

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin dorește o întâlnire cu el și că deja se organizează una,...

„Moment istoric!” Ambasadoarea SUA la București, despre accederea României în Programul Visa Waiver

Accederea României în Programul Visa Waiver reprezintă un pas istoric în relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite, a declarat ambasadoarea SUA la București,...
Ultima oră
Pe aceeași temă