Un protocol de colaborare intre Administratia locala din sectorul 2 si Primaria din Napoli a fost semnat ieri de primarul Neculai Ontanu si edilul orasului italian, doamna Rosa Russo Iervolino. Protocolul prevede o serie de actiuni comune, in special de natura sociala, comerciala si productiva, servicii si turism, cultura si cercetare stiintifica, formare profesionala. De asemenea, vor fi intreprinse actiuni comune pentru transfer de know-how privind accesarea de fonduri europene. Specialistii celor doua institutii vor colabora pentru realizarea proiectelor necesare atragerii fondurilor structurale de dezvoltare; transferarea metodologiei si a informatiilor privind managementul proiectelor pentru rezolvarea problemelor de mediu (deseuri menajere, energie, trafic urban si gestiunea teritoriului). In paralel, vor fi promovate si sustinute parteneriatele si alte forme de cooperare pentru dezvoltarea politicilor de ocupare a fortei de munca care incurajeaza tinerii romani si napolitani in activitatile de cercetare, productie, servicii etc.