In Arhivele Statului Roman se pastreaza un testament scris la 1749 de o negustoreasa din Bucuresti, care semneaza "Stanca, vaduva lui Parvan boiangiul". In esenta, Stanca doreste sa isi lase toata averea Bisericii, in buna parte Bisericii Sfantul Silvestru, pe care o ctitorise, la 1743, si incredinteaza acest lucru unui anume Nicolae margelarul, epitropul ei.
Mentiunea fragmentara dintr-o monografie a cunoscutei biserici bucurestene Sf. Silvestru a atras atentia scriitoarei si profesoarei Doina Rusti, care a mers pe urmele acestui "testament valah", descoperind o poveste si o personalitate demne de interes, mai ales pentru reconstituirea prin detalii, de asa-numita "istorie minora", a unui secol XVIII romanesc insuficient cunoscut. Conferentiar universitar la Universitatea Media, ea a propus subiectul Centrului de Cultura Vizuala de-acolo, in vederea realizarii unui film documentar de mediu-metraj. Proiectul a fost imbratisat de factorii de decizie ai Universitatii, studentii anului II ai Facultatii de Cinematografie si Televiziune, sub indrumarea profesorului lor, regizorul Dan Pita, angajandu-se sa definitiveze ceea ce deocamdata-i doar o idee pana la sfarsitul lunii aprilie. De altfel, potentialul film e gandit ca volet introductiv al unei trilogii intitulate "Femei din secolul al XVIII-lea", una dintre ele fiind putin cunoscuta Mantuleasa, care da numele celebrei strazi; ritmul de productie ar trebui sa fie de un film pe an.
Pasul urmator a fost organizarea unui workshop interdisciplinar, desfasurat la sediul Universitatii Media, la care au fost invitate diverse personalitati din domenii relevante pentru subiectul discutiei. Dezbaterea, care a durat doua ore, a fost filmata, iar ideile expuse vor fi folosite la scrierea scenariului pentru filmul proiectat. Au participat, printre altii: regizorul Dan Pita, scriitorii Dan C. Mihailescu si Razvan Tupa, istoricul Alin Ciupala, teologul Gabriel Licaroiu (din partea actualei Biserici Sf. Silvestru), Lucian Pricop, regizorii Mircea Bunescu si Constantin Furtuna, profesori la Universitatea Media, precum si studentii implicati in proiect. Istoricii Mihai-Razvan Ungureanu si Adrian Cioroianu, la randul lor invitati, si-au anulat participarea in ultimul moment, primul din cauza scandalului cu "spionii" din Irak, cel de-al doilea din motive personale.
Simpozionul a fost insotit de o expozitie de fotografie (Roxana Deduleasa) si de o expozitie de desen (Florina Nita), care au incercat sa anticipeze spiritul filmului. Asa ca, daca totul merge conform planului, s-ar putea ca pe la mijlocul anului sa vedem pe Pro TV un documentar istoric, de 20-30 minute, care incearca sa copieze modelul celebrelor Discovery si BBC, dupa cum au afirmat initiatorii.