6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCod PORTOCALIU de inundații în județele Brașov și Sibiu

Cod PORTOCALIU de inundații în județele Brașov și Sibiu

Hidrologii au emis, luni, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe afluenţi ai râului Olt, de pe raza judeţelor Braşov şi Sibiu, până la miezul nopţii, a informat Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) din București.

De asemenea, este în vigoare o atenţionare Cod galben pentru şase bazine hidrografice, valabilă până marţi la prânz. 

Luni, până la ora 24, din cauza precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se instituie Cod portocaliu de inundaţii. Astfel, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe afluenţii de stânga ai râului Olt, în judeţele Braşov şi Sibiu. 

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile Porumbacu, Avrig şi Arpaşu Mare, avertizează INHGA. 

Separat, până la data de 12 aprilie, ora 18,00, pe o serie de râuri este aplicată atenţionarea Cod galben de inundaţii. 

Fenomenele se vor produce în bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii Oltului din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi jumătatea de nord a judeţului Vâlcea, Buzău superior şi afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al Buzăului (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Putna, Râmnicu-Sărat – bazine superioare şi afluenţi din judeţele Vrancea şi Buzău, bazinul superior al Trotuşului şi afluenţii săi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Covasna, Bacău şi Harghita), afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al Bârladului (judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Siretului şi Prutului din judeţele Galaţi şi Vaslui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...
Ultima oră
Pe aceeași temă