3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCo-fondatorul Apple nu e încântat de iPhone 5C

Co-fondatorul Apple nu e încântat de iPhone 5C

Noile smartphone-uri de la Apple, iPhone 5S şi versiunea mai ieftină, 5C, au ajuns în magazinele din Statele Unite şi în alte câteva ţări, iar specialiştii în tehnologie au început să le analizeze în detaliu.

O opinie a venit şi de la Steve Wozniak, co-fondatorul Apple alături de Steve Jobs. Acesta nu s-a arătat prea încântat de telefonul ieftin, iPhone 5C. Woz a spus că telefonul mai ieftin nu i-a atras atenţia în mod special, însă a precizat şi că a văzut doar fotografii pe net şi e posibil ca „atunci când îl ţii în mână să îţi faci o altă părere”. De asemenea, co-fondatorul Apple a mai declarat că el oricum e mai mult interesat de telefoanele de ultimă generaţie, iar 5S îi place.

iPhone 5S are aproximativ acelaşi design ca versiunea 5. E la vânzare în versiunile de culoare argintiu, negru (space grey) şi auriu (gold). Procesorul este unul nou, A7, care ar fi de două ori mai puternic decât anteriorul, de pe iPhone 5. Un alt procesor nou se va ocupa de sintetizarea informaţiilor care vin de la busolă, senzorul giroscopic sau accelerometru. Aceste date ar putea fi folosite, de exemplu, de aplicaţii pentru jogging şi fitness.

Camera de fotografiat este tot de 8 megapixeli, însă are diafragma f/2.2, iar senzorul este capabil să captureze fotografii de calitate şi pe lumină mai slabă. Camera va fi ajutată de două LED-uri, unul cu lumină galbenă şi celălalt de culoare albastră.

De asemenea, noua cameră poate face poze una după alta la o viteză de 10 pe secundă. Una dintre cele mai interesante inovaţii este -TouchID, un senzor integrat în butonul Home. Acest sistem este capabil să memoreze 500 de puncte din 2,54 centimetri pătraţi de piele. Va putea fi folosit pentru deblocarea telefonului sau atunci când trebuie să-ţi descarci aplicaţii şi muzică contra cost. Cei de la Apple spun că datele legate de amprenta ta nu vor putea fi înregistrate de alte aplicaţii. Deocamdată au fost anunţate doar preţurile la abonament, valabile pentru Statele Unite. De exemplu, un model de iPhone 5S de 16 GB va costa 199 de dolari la abonament.

iPhone 5C, smartphone-ul ieftin, este disponibil în culorile verde, roz, alb, albastru şi galben. Are un ecran de 4 inci Retina Display. Procesorul este un A6, acelaşi model care există şi pe iPhone 5. Camera este de 8 megapixeli şi poate filma la 1080p.

În ceea ce priveşte capacitatea de stocare, va apărea în două versiuni,de 16 GB şi de 32 GB.
S-au anunţat şi două preţuri, însă pentru Statele Unite. Varianta de 16 GB va costa la abonament 100 de dolari, iar cea de 32 GB va fi 200 de dolari. În România ar putea apărea cel mai târziu spre începutul lunii viitoare, potrivit yahoo.ro.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă