De ani si ani, Romania incearca sa faca deconspirarea fostei Securitati. Operatia, in loc sa fi mers in directia buna, s-a tot impotmolit pe masura trecerii timpului. Ceea ce in alte tari s-a realizat de mult, daca nu in totalitate, macar partial, la noi este ingropat in continuare sub un moloz de vorbe, intentii decapitate, lasitati fardate. C. Ticu Dumitrescu a initiat, tot cu ani in urma, un proiect de lege in acest sens, dar, asa cum se stie, de la ceea ce a gandit el si a propus la ce s-a ajuns e cale lunga.
Tot raul a plecat chiar din '90, cand legendarul de trista amintire FSN, aflat sub patronajul pretins dezinteresat al lui Ion Iliescu, a dovedit ca nu are pic de vointa politica pentru aflarea adevarului si despartirea de trecut, facand atunci tot ce i-a stat in putinta pentru a compromite Proclamatia de la Timisoara, a o transforma in sperietoarea „vanatorii de vrajitoare”, facand din cei prigoniti prigonitori si din adevaratii prigonitori mielusei pe care lupul revolutiei din decembrie '89 abia asteapta sa-i sfasie.
Intr-un interviu mai vechi dat ziarului nostru, reputatul istoric Stejarel Olaru a spus limpede ca la noi problema lustratiei devine aproape o utopie, in conditiile in care de ani si ani interesele se impletesc atat de strans incat orice dezlegare a unor asemenea noduri ar determina prabusirea unor importante structuri.
Iata ca acum Colegiul CNSAS are o noua componenta. Din vechea sa alcatuire au mai ramas ca figuri marcante doar Mircea Dinescu si Claudiu Secasiu. Partidele parlamentare sunt reprezentate conform unui algoritm de a carui eficacitate avem toate motivele sa ne indoim. Asadar, ce va putea face CONCRET de acum incolo acest organism blamat de unii si iubit de altii? Blestemul formelor fara fond nu ne urmareste de ieri, de azi. Este mostenit din trecut, de cand a inceput modernizarea tarii, si este transmis cu grija, „ca sa nu se sparga”, de la o generatie la alta. Decembrie '89 a fost o sansa pentru a ne scutura de el. Nici pomeneala!
Sa ne inchipuim ca SRI a si predat CNSAS toti kilometrii de dosare, asa cum presedintele Basescu, intr-un moment de expansivitate, cum mai are obiceiul din cand in cand, a promis ca se va intampla. In mod sigur, multe dosare au pete albe, altele, cele mai grele, au fost distruse, ceea ce a ramas intact va intra pe mana noului Colegiu, in care controversele nu vor intarzia sa apara. Conflicte de o asemenea factura sunt prea apropiate memoriei noastre pentru a nu ni le reaminti. Intre membrii actualului Colegiu nu exista nici pe departe o consonanta fericita. Inainte de a reprezenta societatea civila, ei reprezinta partidele de unde provin si care i-au trimis in acest organism. Atunci cum vor actiona? Nu vor trage cu dintii ca imaginea partidului-mama sau tata sa nu aiba de suferit? Adica anumiti colegi de-ai lor sa nu fie deconspirati… Si nu stiu in ce masura, daca va fi ales presedintele Colegiului, C. Ticu Dumitrescu va putea sa combata un asemenea mod de a vedea lucrurile…
Intr-o tara ca Romania, nimic nu se face dezinteresat, doar pentru gloria unei idei. „Vecinul meu, securistul”, o vorba faimoasa chiar din 1990, e mai aproape de mine prin micile servicii pe care mi le-a facut si carora le-am raspuns decat e simbolul odios al institutiei unde omul a lucrat si tot lucreaza. Asta era valabil pe vremea cand nume ca Emil Constantinescu sau Traian Basescu nu le spuneau nimic celor mai multi dintre noi. Dar acum? Mai repede ne ingrijoram de soarta sefului galeriei Steaua ca nu cumva sa ramana inchis si sa nu-si duca echipa la victorie decat de deceniile de crime si ticalosii a caror umbra cade greu peste prezentul imoral.
